Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ultimele stiri

Raoul va colinda la Târgul de Iarnă

În perioada 8 – 23 decembrie, la Târgul de Iarnă din Parcul „Mihai Eminescu“ vor fi organizate mai multe spectacole cu invitați din țară și din străinătate.

Comentează 0

Îngeri și oameni cântă împreună!

Așa s-ar mai putea numi concertul caritabil de aseară de la Biserica Ortodoxă Sf. Andrei Micălaca Nouă. Într-o atmosferă plină de emoție și căldură sufletească, Corul Academic al Filarmonicii de Stat Arad a …

Comentează 0

Intervențiile de deszăpezire continuă în municipiu

Având în vedere faptul că precipitaţiile au continuat neîntrerupt, operatorul de salubritate responsabil cu punerea în aplicare a Programului de deszăpezire a oraşului, S.C.Salubritatea SA Deva, a …

Comentează 0

Aeroportul din Timișoara a fost ÎNCHIS sâmbătă dimineață

Traficul pe Aeroportul din Timişoara a fost reluat, după ce, sâmbătă dimineaţa, fusese suspendat între orele 8:20 şi 10:00, pentru realizarea lucrărilor de deszăpezire.

Comentează 0

ALERTĂ METEO de vreme severă. Se anunță ninsori, lapoviță și polei în toată țara

Până duminică, ora 18, aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Meteorologii au actualizat avertizările de vreme severă!

Comentează 0

Franța sub asediu. Al V-lea week-end de revoltă a "Vestelor Galbene"

Președintele francez Emanuel Macron a făcut vineri apel la calm, autoritățile fiind pregătite să pună în circulație vehicule blindate și mii de forțe de securitate pentru un posibil al cincilea weekend consecutiv …

Comentează 0

Primele intervenții de deszăpezire din această iarnă în municipiul Arad

Având în vedere căderile de zăpadă înregistrate în această seară, utilajele operatorului de salubritate responsabil cu punerea în aplicare a Programului de deszăpezire a oraşului, …

Comentează 0

Concertul de colinde al corurilor Facultăţii de Teologie din Arad

Recent, în sala de concerte a Filarmonicii de Stat din Arad, a avut loc tradiţionalul concert de colinde susţinut de cele două coruri ale Facultăţii de Teologie„Ilarion V. Felea” din Arad: …

Comentează 0

Balul Balurilor Bobocilor, la superlativ (FOTO)

Cea de a XIII-a editie a Balului Balurilor Bobocilor i-a adus in fata publicului aradean pe cei mai frumosi si talentati boboci ai generatie 2018. Organizatorii ne-au propus, alaturi de participanti, un spectacol plin de …

Comentează 0

Loreley lovește din nou

P(r)oza zilei: După ce în weekendul trecut a sucit mințile a trei bieți pescari din Schöndorf (Frumușeni), ce au comis imprudența de a-i asculta cântecul și au mai și admirat-o …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Studenții Facultății de Științe Juridice a UVVG, în sala de judecată

Palatul Justiției din Arad a găzduit zilele trecute cel de-al doilea proces simulat, organizat de studenții Facultății de Științe Juridice din …

Comentează 0

„Europe Day – Europa la noi acasă“ – spectacol dedicat Europei, în centrul Aradului

În data de 9 mai 2024, în centrul Aradului, Ziua Europei a fost sărbătorită printr-un spectacol impresionant de muzică și dansuri, …

Comentează 0

„Domeniul public”, un program de evenimente marca „Discuția secretă”, la Cafeneaua Literară Joy’s

„Domeniul public”, un program de evenimente marca „Discuția secretă”, va ajunge sâmbătă, 11 mai, la cea de a patra …

Comentează 0

Cod galben de furtuni violente. ANM anunță instabilitate termică accentuată. Zonele lovite de ploi torențiale - HARTA

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă atenționare cod galben de fenomene meteo extreme. Sunt așteptate furtuni și …

Comentează 0

Filmul „Din alte vieți“, proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad

Filmul „Din alte vieți“/„Past Lives“ (r. Celine Song), care a câștigat Premiul Publicului, anul trecut, la Sundance, …

Comentează 0

Facultatea de Medicină a UVVG, reprezentată la MedEspera, la Chișinău

O delegație formată din  40 de studenți și tineri medici ai Universității de Vest “Vasile Goldiș” din Arad au …

Comentează 0

Expoziția Pompierii arădeni - istorie și identitate la Sala „Clio”

Vernisajul proiectului expozițional „Pompierii arădeni – istorie și identitate”, a avut loc în data de 8 mai 2024, …

Comentează 0

FASHION FLAIR: LUXURY IN EVERY DETAIL

În perioada 22-23 iunie 2024, la Hotel Bellavista din localitatea Deta, județul Timiș va avea loc evenimentul evenimentul Fashion Flair, …

Comentează 0

„File... în culori de apă” – vernisaj de acuarelă la Bibliotecă

Marți, 14 mai 2024, începând cu orele 18:00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad vă invită la vernisajul …

Comentează 0

Campania „De unde știi….Adevărul despre tutun ?” Mai 2024

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume. Fumul de tutun conține peste 7.000 de substanțe chimice toxice, iar …

Comentează 0