Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ultimele stiri

Ce cuprinde propunerea comună de rezoluție pentru combaterea COVID-19 a grupurilor politice din PE

Grupurile politice din Parlamentul European au finalizat în această seară un proiect de propunere comună de rezoluție cu privire la  acțiunea coordonată a Uniunii Europene de combatere a pandemiei  de …

Comentează 0

Ministrul Agriculturii din Italia vrea să relanseze economia cu ajutorul imigranţilor ilegali până aceştia nu vor fi cooptaţi de mafie

Ministrul italian al agriculturii, Teresa Bellanova, a pledat marţi pentru regularizarea statutului a 600.000 de imigranţi ilegali în scopul de a reporni economia grav afectată de epidemia de COVID-19, o propunere care a …

Comentează 0

Barack Obama îl susţine pe Joe Biden pentru preşedinţia SUA

Fostul președintele al Statelor Unite, Barack Obama, și-a anunțat susținerea pentru fostul său vicepreședinte, Joe Biden, în alegerile prezidențiale care vor avea loc în 2020. Biden, care a devenit …

Comentează 0

Rusia ia partea Chinei pe tema despăgubirilor pentru COVID-19

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a apărat marţi China în faţa cererilor Occidentului potrivit cărora Beijingul ar trebui să plătească reparaţii pentru daunele provocate de pandemia generată de noul …

Comentează 0

Să mai şi râdem/Carantina ne înnebuneşte

În plină pandemie de coronavirus, suntem bombardați cu tot felul de informații care ne pun serios pe gânduri, iar la rândul nostru îi bombardăm pe cititori cu același tip de informații. Pentru că …

Comentează 0

Acord semnat astazi intre MAI si Patriarhia Română 

Am avut in vedere ca foarte multi romani vor sarbatori Sfintele Pasti la sfarsitul acestei saptamani. Asa cum si confratii noasstri de alte confesiuni au sarbatorit Învierea Domnului acum doua zile, cu multa …

Comentează 3

La Capela Cimitirului din Grădiște,  Adrian Lucaci nu a fost singur

Slujba de înmormântare , ținută astăzi  începând cu ora 13 putea fi cu aleile cimitirului supraaglomerate. Suntem siguri că ar fi fost neîncăpătoare și șoseaua principală …

Comentează 0

#STĂMACASĂ: un nou set de imagini primite de la cititori cu arădenii surprinși prin oraș în vreme de pandemie

Campania #STĂMACASĂ, lansată de Arq, continuă. Astăzi vă prezentăm un nou set de imagini primite, în marea lor majoritate, de la cititori, cu arădenii surprinși prin oraș în vreme de pandemie. Vă reamintim …

Comentează 1

Arădeanul Codrin Gavra este procuror șef adjunct al DNA

Arădeanul Codrin Gavra, procuror la DNA Timișoara, care a trimis recent în judecată mai mulți parlamentari PSD din Arad și Caraș-Severin, a fost delegat pe funcția de adjunct al structurii centrale a Direcției …

Comentează 0

Cinci noi linii de gardă la Județean; cât timp vor funcționa

Consilierii județeni au aprobat astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, suplimentarea liniilor de gardă existente la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad cu încă cinci noi linii. Aceste linii de …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Marijuana, introdusă în aceeași categorie cu paracetamolul. Semnalul dat din Occident

În Statele Unite, marijuana va fi inclusă în aceeași categorie de risc cu steroizii și paracetamolul. Decizia nu înseamnă …

Comentează 0

Bursa Locurilor de Muncă organizată de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

Peste 200 de studenți și absolvenți ai UAV au fost prezenți, joi, 16 mai, la Bursa Locurilor de Muncă organizată de Universitatea „Aurel …

Comentează 0

Flori, fete frumoase și mititei în Piața Avram Iancu

Zeci de mii de fire de flori, plante perene, plante decorative și arbuști vor alcătui un spectacol vizual în Piața „Avram …

Comentează 0

Paradă militară și concert de muzică ușoară în Piața Catedralei

Ziua Administrației Arădene a fost marcată, vineri 17 mai, în Piața Catedralei din municipiu, când s-au sărbătorit 105 ani de la …

Comentează 0

Se apropie concursul Miss Pecica

Se apropie concursul Miss Pecica, primul dintre proiectele de frumusețe organizate în județul Arad. 10 tinere au fost selectate pentru a …

Comentează 0

Echipa Colegiului Economic a câștigat premiul I la etapa județeană Arad ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială”

ConfederaţiaNaţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)- Sucursala Arad,a organizat în premieră semifinala județeană”Maratonul …

Comentează 0

Business Dinner la Camera de Comerţ Arad, 21 mai 2024

Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România, în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, …

Comentează 0

3 mituri demontate despre anvelope

În cazul în care ești șofer, e imposibili să nu fi auzit câteva mituri despre anvelope. Poate despre unele chiar crezi că sunt …

Comentează 0

Salariul mediu net a crescut cu aproximativ 14% într-un an. La ce valoare a ajuns în luna martie

În luna martie 2024,  câştigul salarial mediu net a fost 5185 lei, în creştere cu 309 lei (+6,3%) față de luna februarie …

Comentează 0

Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“ va fi proiectat, în premieră, la Arad, la Cinematograful „Arta“

Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“, regizat de Dan Piţa, după un scenariu la care şi-a adus contribuţia şi IPS Ioan, mitropolitul …

Comentează 0