Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Să fie oare romantismul pe cale de dispariție?

Să fie oare romantismul pe cale de dispariție?
Comentează 4

 Multe femei acuză că tot mai mulți bărbați fug de legături stabile, de obligații şi caută în schimb doar beneficiile unei relații pasagere.

Să fie aşa oare? Oamenii spun că instituția căsătoriei şi-a pierdut din valoare, oamenii nu mai ştiu să prețuiască adevăratele valori, sentimente, totul s-a transformat în compromis iar tentațiile în zilele noastre sunt la tot pasul. Ce le reproşăm bărbaților? că sunt aroganți, că se cred mult superiori femeilor, că sunt misogini, că se uită prea mult la fotbal şi mănâncă semințe şi aşa mai departe lista continuă. Cu toate astea nu putem trăi fără ei !

Bărbații au o mulțime de defecte şi recunosc ca uneori mă scot din minți cu comportamentul lor. Acum ceva timp mă întrebam: oare romantismul e pe cale de dispariție? O să devină la fel ca Jurrasik Park? O legendă ? Mă întreb oare chiar au uitat aceste ființe ce înseamnă să fii educat, să fii un gentlemen, să îi săruți mâna, să îi aduci o floare chiar dacă nu e ziua ei sau 8 martie, sau dacă vine o bătrânică în club şi eşti pus în fața faptului împlinit, nun mai ai scăpare iar bătrânica te priveşte în ochi şi atunci de ruşine îi cumperi un trandafir. Şi noi femeile ne prefacem de fiecare dată cât de încântate suntem ! Credeți că nu mai există bărbați romantici ?Aseară am văzut un domn care îi ținea umbrela doamnei în timp ce ea schimba roata la maşină ! Ăsta da gentlemen, doar nu era să o lase să țină şi de umbrelă şi de cheie. Ce timpuri ciudate trăim !

Cuplurile divorțează pe bandă rulantă chiar si dacă s-a terminat showul Bahmuțenilor , ne-am pierdut încrederea în instituția Bisericii de când Patriarhul, Preafericitul „Daniel” nu mai ştie ce clopote de aur mai mari să îşi ia .

Nu ne mai interesează implicațiile căsătoriei, doar într-o relație toți patru sunt fericiți, vrem să fim liberi, să mergem la mare să cântăm imnul lui Tudor Chirilă Perfect fără tine , ne e teamă că ne pierdem identitatea … noroc că au dispărut sectele lui Bivolaru, ne e teamă că ne izolăm de restul lumii !

Căutăm persoana potrivită, care să ne împlinească, deoarece cum zicea Alex Velea Dragostea se face în minim doi, să ne satisfacă …pentru că ne-am uitat prea mult la Fifty Shades of Grey, să ne dea diverse cadouri şi nu o vacanță la Moneasa …direct la Monte Carlo. 

Spuneam mai sus: să fie oare romantismul pe cale de dispariție? Daaa, aşa credeam. Exact când am încetat să cred că mai există, a apărut cineva care mi-a arătat că încă mai există. Nu îmi venea să cred că se poate şi altfel, nu îmi venea să cred că mai există cineva care să îți spună că nu îți vrea trupul, îți vrea sufletul ! Wowww …am rămas uimită, şi în mintea mea mă întrebam oare o fi vreun martor de-al lui Iehova ? Vreun trimis de-al lui Lucifer? Refuzam să cred că e adevărat ce îmi auzeau urechile mele, cred că preferam să am otită în momentele alea.

Mă obişnuisem cu bărbați pentru care aventura era caracteristica predominantă, iar tot ce mişca era considerat o pradă, şi nici măcar nu ne uitam la Temptation Island.

Revenind la romantism …a apărut el tocmai pe când vroiam să mă înscriu la Mireasă pentru fiul meu de nicăieri, un bărbat matur care îndeplineşte toate condițiile mele, care îți spune cât de frumoasă eşti în fiecare zi, chiar dacă nu ți-ai pus genele false, care te alintă în toate felurile posibile gen rădaşca mea, nu ştiu dacă să îl iau ca pe un compliment sau nu. E un bărbat care, când ma uit in ochii lui văd dincolo de cerul albastru, dincolo de stratul de ozon, văd un om care ştiu că dacă mâine i-aş cere să plecăm pe lună, nu ar ezita . 

   Ce iubim la bărbați? Sunt multe, adevărul e că sunt mult mai cu capul pe umeri decât noi, ne fac cumpărăturile, ne fac tot felul de surprize, chiar dacă s-a terminat emisiunea lui Andreea Marin, ne țin de mână, ne protejează, ne ascultă toate prostiile, relația care se construieşte, sentimentele, diminețile când te trezesti fericită şi împlinită, pentru că au barbă şi nu în ultimul rând pentru că duc gunoiul. Sunt multe motive pentru care îi iubim. Fiecare zi trăită alături de ei e o mică viață!

Poate v-am plictisit cu romantismele mele dar vă spun din proprie experiență că mai există şi bărbați romantici pe planeta asta, bărbați pe care însă cu siguranță nu o să îi găsiți în cluburi. 

Important e să căutați acolo unde trebuie! 

Corina T.


Scrie un comentariu

trimite