Vremea Romania, Arad 32°C

Stiri Arad

OZN în centrul Aradului?

OZN în centrul Aradului?
Comentează 68

În seara zilei de joi, 4 februarie, în jurul orei 20,00, o stranie sferă albastră, cu diametrul de aproximativ 1,50 m, plutea lent, cam la doi metri deasupra asfaltului, în apropiere de Monumentul Sfintei Treimi din centrul Aradului.

Chemate prin 112 la faţa locului, trei echipaje ale Poliţiei municipale au oprit imediat circulaţia şi i-au împiedecat pe eventalii curioşi să se apropie prea mult de neobişnuitul obiect, care pulsa o lumină albastră într-un ritm destul de aleatoriu, ca şi cum cineva ar fi intenţionat să emită pământenilor mesaje într-un enigmatic cod morse.

După circa 30 de minute de „zvâcnet” intermitent misterioasa sferă s-a ridicat încet la cer şi a dispărut în direcţia cartierului Micălaca.

Poz(n)eur: Vasile Zărăndan

P. S. Am aflat în ultimul moment „pe surse” că SRI-ul este în căutarea unui adolescent inspirat care, ascunzându-se în gangul supermaketului PROFI din apropiere, ar fi filmat timp de jumătate de oră întreaga scenă. Şi, deci, este singurul deţinător al eventualului mesaj transmis arădenilor de către extratereştri prin HiperSferă.

P.S.S. Tuturor celor care se îndoiesc de realitatea fenomenelor paranormale, academicianul arădean Teodor Ardelean (UVVG), fost senator în Parlamentul României, le dă explicaţii lămuritoare în interviul pe care a avut amabilitatea să-l acorde site-ului arq:

 

http://www.arq.ro/academicianul-aradean-care-a-primit-un-fax-din-rai/2778

Iar pe cei care şi-au pierdut definitv nădejdea îi poftesc să vizioneze şi acest filmuleţ, unde domnul prof. univ. dr. Teodor Ardelean ne povesteşte cu infinit mai mult umor decât Preafericitul Patriarh Daniel despre „toate cele ascunse”de la facerea lumii şi până astăzi, când norocul chior a făcut ca tocmai în judeţul Arad, localitatea Zărand, domnul academician să identifice arheologic locul biblic al Grădinii Raiului, al Edenului Ceresc.

Fiţi mândri arădeni şi nu uitaţi să vă faceţi cruce şi să aprindeţi lumânările lucidităţii, căci vremurile de pe urmă ... :

 

 

 

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite

Inchide