Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Local

Gheorghe Falcă: „România contestă la Curtea Europeană de Justiție o parte din Pachetul Mobilitate I”

Romania solicită suspendarea unor prevederi din Pachetul Mobilitate I. Europarlamentarul arădean Gheorghe Falcă suţine că este vorba despre acele prevederi care sunt restrictive şi vin în contradicţie cu obiectivele …

Comentează 0

Cățel speriat de pocnitori reunit cu familia lui, după aproape o săptămână

Cookie este un cățel de 9 ani, care, în noaptea dintre ani, speriat de pocnitori și artificii, a fugit de acasă.

Comentează 1

Aradul, Argeşul şi Braşovul au pierdut cei mai mulţi salariaţi în pandemie

Aradul, Argeşul şi Braşovul au pierdut cei mai mulţi salariaţi în pandemie, iar Capitala, Ilfovul şi Clujul au crescut cel mai mult.

Comentează 0

La ora bilanţului; Călin Bibarț: „Sunt sigur că anul acesta vom face cel puțin atât cât am realizat în anul 2021”

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a făcut, astăzi, în faţa presei, o analiză succintă a primului an de mandat.

Comentează 0

Sărbătoarea Botezului Domnului la Nădlac

În anul calendaristic, Boboteaza sau Botezul Domnului este al doilea Praznic Împărătesc, după Tăierea Împrejur după Trup a Domnului (sărbătorită în 1 ianuarie). Astăzi, la 6 ianuarie, cu mic, cu …

Comentează 0

109 de îmbolnăviri azi în Arad din 6.018 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) în toată țara

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.018 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.125 mai multe decât în ziua anterioară.  768 dintre …

Comentează 0

Primăria cere 100 de milioane de la Guvern pentru căldură

Primarul Călin Bibarț susține că Primăria cere 100 de milioane de lei de la Guvern pentru a face față scumpirii gazului. Asta, în condițiile în care la sfârșitul anului trecut prețurile au luat-o …

Comentează 0

Masca devine obligatorie și în spațiile deschise din 8 ianuarie

Guvernul a adoptat joi o hotărâre prin care prelungește starea de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022 pentru încă 30 de zile, potrivit unui comunicat al …

Comentează 0

Amenzi în cuantum de 65.000 de lei aplicate în trafic

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea  pericolelor la care se expun conducătorii auto, prin nerespectarea …

Comentează 0

Iustin Cionca: „Amenajăm patru platforme pentru verificarea tonajelor, fiindcă vrem să protejăm drumurile județene”

Consiliul Județean Arad va amenaja în perioada următoare patru platforme pentru verificarea tonajelor autovehiculelor. Decizia vine în contextul în care se dorește protejarea investițiilor în drumurile …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

FASHION FLAIR: LUXURY IN EVERY DETAIL

În perioada 22-23 iunie 2024, la Hotel Bellavista din localitatea Deta, județul Timiș va avea loc evenimentul evenimentul Fashion Flair, …

Comentează 0

„File... în culori de apă” – vernisaj de acuarelă la Bibliotecă

Marți, 14 mai 2024, începând cu orele 18:00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad vă invită la vernisajul …

Comentează 0

Campania „De unde știi….Adevărul despre tutun ?” Mai 2024

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume. Fumul de tutun conține peste 7.000 de substanțe chimice toxice, iar …

Comentează 0

Noua gamă de Apple iPad Pro va fi lansată azi

Alături de telefoane, tabletele Apple și ele foarte așteptate de fani. Acum Apple se pregătește să-și reîmprospăteze întreaga …

Comentează 0

Lecție de drept, în acordurile lui Mozart

„Mozart, pentru juriști ...  și nu numai” este denumirea unui eveniment  organizat în Aula Cicio Pop a Universității …

Comentează 0

Bilanțul misiunilor executate de jandarmii arădeni în perioada minivacanței prilejuite de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

      Principalele obiective ale Jandarmeriei Arad în perioada minivacanței au fost  creșterea gradului de …

Comentează 0

Misiunile pompierilor militari arădeni în perioadă minivacanței prilejuită de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

În perioada minivacanței prilejuite de Ziua Internațională a Muncii și Paștele Ortodox (01.05 - 06.05.2024), peste 130 de pompieri …

Comentează 0

Spitalul Județean Arad: Situația la URGENȚE în perioada Paștelor

1.572 de pacienți - 1.286 adulți și 286 copii, s-au prezentat, în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență …

Comentează 0

Prognoza meteo lunară. Primăvară cu accent de toamnă. Anticiclon termic, furtuni electrice, vijelii şi grindină

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele patru săptămâni. ANM a emis prognoza pentru …

Comentează 0

Zodii care pot face bani mulți după Paște. Vezi dacă te numeri printre norocoși

Chiar dacă nu ești unul dintre aceste patru semne zodiacale, mai ai șansa de a câștiga bani în plus în 2024. Vezi care e lista …

Comentează 0