Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Local

Camion cu lapte răsturnat într-un sens giratoriu

Un camion cu lapte s-a răsturnat, în această dimineaţă, într-un sens giratoriu din municipiu. Este vorba despre sensul giratoriu de Aradul Nou, situat între DN 69 Arad-Timişoara şi A 1. Potrivit …

Comentează 0

SC MEDIMAR SANTE SRL anunță demararea proiectului:

Comentează 0

AMBASADORUL IRLANDEI, ÎN VIZITĂ LA UNIVERSITATEA NOASTRĂ

Excelența Sa, Paul McGarry, ambasadorul Irlandei în România a vizitat orașul nostru, la începutul acestei săptămâni, ocazie cu care s-a întâlnit şi cu corpul academic al Universității de …

Comentează 0

Iustin Cionca: „După drumurile transfrontaliere modernizăm blocul operator de la Spitalul Județean, prin Programul Transfrontalier România-Ungaria” (FOTO)

Drumul expres Arad-Oradea este un proiect de importanță strategică între România și Ungaria, urmând ca în anul 2030 să se racordeze la viitoarea autostradă Bekescsaba-Budapesta. Declarația a fost …

Comentează 1

Ziua Europei la Arad - 2023

Ziua Europei a fost sărbătorită în centrul Aradului cu un spectacol de muzică și dansuri, care a avut ca scop promovarea tradițiilor și culturii românești și a minorităților istorice, care conviețuiesc …

Comentează 0

„Un turn de culori”

Luni, 8 mai 2023, la ora 17, în incinta Turnului de apă din Arad, la etaj, a avut loc deschiderea oficială a expoziției de pictură „Un turn de culori”. În cadrul acestei expoziții au expus: Alexandra …

Comentează 0

Incendiu la o casă pe str. Constituției

În după-amiaza zilei de marți, 9 Mai, în jurul orei 18,30 a fost anunțat un Iincendiu la o casă pe str. Constituției. Intervine Detașamentul Arad cu 2 autospeciale se stingere și o autospeciala de interventie …

Comentează 0

Muzeul de Artă Arad a fost reinclus în circuitul turistic cultural al județului (FOTO)

Unul dintre cele mai importante momente ale vieții culturale arădene din ultimii 40 de ani a fost prezentat astăzi, de conducerea Consiliului Județean Arad și a Complexului Muzeal. Este vorba despre reinventarea unui …

Comentează 0

Târg de produse handmade pe platoul din fața Consiliului Județean Arad

Sâmbătă, 13 mai și duminică, 14 mai, între orele 10.00 – 22.00, pe platoul din fața Consiliului Județean, va avea loc un târg cu produse handmade. Târgul are ca scop intenția de a promova …

Comentează 3

Pe ce piste merg anchetatorii în cazul asasinării omului de afaceri Ioan Crişan: suspecţii ar fi plecat în Ucraina, Republica Moldova şi Serbia

După doi ani de anchetă, oamenii legii anunță că au un cerc de suspecți în cazul atacului cu bombă de la Arad, în urma căruia a decedat omul de afaceri Ioan Crișan. Potrivit procurorului general al …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

PNL a depus candidatura lui Iustin Cionca și lista pentru Consiliul Județean susținută de peste 40.000 de semnături

Susținere impresionantă pentru PNL, care a reușit să adune peste 40. 000 de semnături pentru susținerea candidaturii lui Iustin Cionca și …

Comentează 0

A fost inaugurat noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice al UAV

Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice a fost inaugurat vineri, 26 Aprilie, în prezența autorităților locale și județene, a …

Comentează 0

Ramona Lile: „Sunt mândră de ceea ce am realizat în cei 12 ani de mandat”

Rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, în perioada 2012-2024, dr.habil. Ramona Lile a făcut bilanțul celor 12 ani …

Comentează 0

Super comedia „Colivia nebunelor” – pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad

Un spectacol viu, dinamic și colorat. Este vorba despre spectacolul „ Colivia nebunelor”, de Jean Poiret,  o comedie spumoasă pe …

Comentează 0

Cum alegi corect scaunele pentru living - 5 sfaturi

Dacă te afli în situația de a îți reamenaja locuința sau de a te muta în casă nouă, cu siguranță ai nevoie să alegi scaune …

Comentează 0

Peste 14 000 de arădeni susțin candidații PNL pentru Municipiul Arad ! (FOTO)

PNL a depus oficial lista candidaților pentru alegerile locale, Călin Bibarț pentru funcția de primar și lista candidaților pentru Consiliul …

Comentează 1

Evenimente și festivaluri de neratat în stațiunea Mamaia

Se știe că la Mamaia vii, în principal, pentru distracție, muzică și dans, însă pe lângă serile nebune din cluburi, …

Comentează 0

DIALOGURI NECONVENȚIONALE – VASILE FILIP

Florica R. Cândea - Bun găsit la Salon Gutenberg, stimate domnule Vasile Filip! Nu este o zi întâmplătoare astăzi. Anume …

Comentează 0

Teodor Cilan confirmat, prin ordin de ministru, ca rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad

A fost emis ordinul de confirmare pentru funcția de rector al universității arădene de stat pentru conf.univ.dr Teodor Florin Cilan, care va …

Comentează 0

Incendiu izbucnit la un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu

În dimineața zilei de miercuri, 24 Aprilie, în jurul orei 10,00, un incendiu a  izbucnit la un autoturism, în municipiul …

Comentează 0