Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Local

Meci de luptă în Gruia: CFR Cluj – UTA 0-0

Cele două campioane ale provinciei, CFR Cluj, cu opt titluri câștigate, și UTA, cu șase campionate în palmares, au remizat în această seară în Gruia, după un meci de luptă. La final, UTA adună 19 …

Comentează 0

Inaugurarea Asociației Luna, o asociație dedicată persoanelor cu dizabilități, în special a copiilor cu autism

Vineri, 24.05.2023, a avut loc la Casa Jelen Haz, evenimentul de inaugurare a Asociației Luna. O asociație dedicată persoanelor cu dizabilitate, care își propune ajutarea copilului cu dizabilitate, în special …

Comentează 0

Ambulanță aflată în misiune, implicată într-un accident, la Pâncota (FOTO)

O ambulanță aflată în misiune a fost implicată într-un accident rutier, în Pâncota. 

Comentează 0

Cadavrul unei femei din Arad a fost deshumat după trei ani de zile

Cadavrul unei femei din Arad decedate în urmă cu trei ani în spital, unde i s-a pus diagnosticul de COVID-19, a fost deshumat de către anchetatori, vineri dimineaţă, în condiţiile în care familia …

Comentează 0

Accident mortal pe DN7, între Păuliș și Lipova (FOTO)

Un accident rutier a avut loc în jurul orei 16.00, între Păuliș și Lipova (zona Barațca), care s-a soldat cu două victime încarcerate.

Comentează 3

Diploma „Arădeni cu care ne mândrim” pentru medaliații Campionatelor Europene de gimnastică aerobică

Echipa de gimnastică aerobică  a CSM Arad a obținut rezultate excepționale pentru România și pentru Arad la Campionatele Europene din Antalya. Pentru această performanță deosebită, deputatul Sergiu …

Comentează 0

Lansarea cu succes a volumului „Zâmbește-ți!”, a autoarei Lia Teodora Ianto

Miercuri, 22 noiembrie 2023, a avut loc lansarea volumului „Zâmbește-ți!” a autoarei Lia Teodora Ianto, membru (secretar) al Ligii Scriitorilor Români, Filiala „Ioan Slavici”, …

Comentează 1

Gheorghe Seculici: "Firmele arădene au nevoie de absolvenții de facultate din Arad!"

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad aduce împreună mediul de afaceri și Universitatea care formează forță de muncă bine calificată. Este al doilea an în care Camera de Comerț se implică …

Comentează 0

Eveniment academic la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad Rectorul Academiei de Științe Economice București, prof.univ. dr. Nicolae Istudor, Doctor Honoris Causa al UAV

O sală arhiplină la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa, rectorului Academiei de Științe Economice  din București, prof.univ.dr. Nicolae Istudor. Personalitate marcantă a învățământului …

Comentează 0

Moment de reculegere pentru polițistul local care a murit după ce a fost agresat în timpul unei misiuni

Un moment de reculegere a fost ținut azi la Arad, în semn de respect față de cel ce a fost Condoruș Savaste. 

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Tratament dinți fără nerv: Fațete sau coroane dentare?

Într-un univers ideal, pacienții de toate vârstele ajung la stomatologie doar pentru a preveni și a trata micile probleme cauzate de …

Comentează 0

În cadrul campaniei „Un zâmbet pentru fiecare”, Un grup de preșcolari au vizitat sediul rectoratului UVVG

Un grup de copii de la Grădinița PP 13 din Arad a vizitat sediul Rectoratului Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad cu …

Comentează 0

Stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat parcat în orașul Ineu

În această dimineață, în jurul orei 08:30, pompierii militari ai Detașamentului Ineu au intervenit cu o autospecială de lucru cu …

Comentează 0

SĂRBĂTORI PASCALE ÎN SIGURANȚĂ

În perioada 01-06 mai, echipajele Jandarmeriei Arad, vor asigura măsuri de ordine publică la manifestările religioase prilejuite de …

Comentează 0

Pompierii arădeni – istorie și identitate

Pompierii. Eroi în fiecare zi. Eroi chemați mereu în situații limită,întotdeauna la datorie. Eroi care apără viața, …

Comentează 0

Autoritățile ne îndeamnă să petrecem civilizat de 1Mai: rangerii și jandarmii vor patrula în Parcul Natural Lunca Mureșului

Având în vedere zilele libere care vor urma și timpul ce se anunță frumos, Parcul Natural Lunca Mureșului îi așteaptă pe …

Comentează 0

Iustin Cionca a semnat cel mai mare proiect din nordul judeţului Arad, modernizarea a 70 km de drumuri judeţene!

Pentru județul Arad, pentru comunitățile din nordul județului, pentru aprox. 20.000 de arădeni, ziua de astăzi, 30 aprilie, este o zi pe care …

Comentează 0

Ansamblul „Balgarče” din Vinga a cucerit publicul bulgar din Chicago

Ansamblul „Balgarče” - o formație de dans și muzică populara a bulgarilor bănățeni din satul Vinga, judetul Arad, a susținut un …

Comentează 0

Compania de Apă Arad anunță că, joi, 02.05.2024, activitatea cu publicul în cadrul Companiei de Apă Arad va fi suspendată

Compania de Apă Arad anunță că, joi, 02.05.2024, activitatea cu publicul în cadrul Companiei de Apă Arad va fi suspendată, pentru …

Comentează 0

„Descoperă-ţi Darul Divin”, cu autor Sorina Anca

Pe data de 26 aprilie, a avut loc lansarea cărții „Descoperă-ţi Darul Divin”, autor Sorina Anca. ”Fiecare dintre noi ne-am …

Comentează 0