Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Accident violent cu un BMW contra VW, între Fântânele și Frumușeni

Accident violent cu un BMW contra VW, între Fântânele și Frumușeni
Comentează 3

"Din primele cercetări făcute la fața locului s-a stqabilit ca azi, 29 aprilie, in jurul orei 19,05, un bărbat de 73 de ani, din Frumușeni, in timp ce conducea un VW pe DJ 682, dinspre Fantanele inspre Frumușeni, aflîndu-se singur în autoturism, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un BMW, condus de o tânără de 29 ani din Frumușeni., care mai avea încă patru copii în autoturism.
Se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și gravitatea accidentului”, după cum ne-a relatat inspector principal Claudia Iuga, din partea IPJ Arad.

UPDATE:

Bilanț final: două autoturisme implicate  și șase victime (5+1), din care doi  adulți și patru copii. Un adult (femeie) impreuna cu cei patru copii au fost transportați la spital de către două Ambulante SAJ și cealaltă victima (bărbat încarcerat în VW) a fost transportat de către SMURD Arad, după cum ne-a transmis căpitan Călin Demșa, din partea ISU Arad.

UPDATE 2:

”De asemenea, in urma testării cu etilotestul, a rezultat o alcoolemie de 0,32 mg/l alcool pur in aerul expirat a bărbatului.
S-a dispus recoltarea de probe biologice, in vederea stabilirii alcoolemiei.  Se continua cercetarile s.a.s.i. de vătămare corporală din culpă”. (IPJ Arad)
 

 

Vasile de Zărand

Galerie foto (22)


Scrie un comentariu

trimite