Accident grav cu trei TIRURI la ieșirea din Lipova
În după amiaza zilei de miercuri, 5 aprilie, în jurul orei 15,30, conducătorul unui TIR înmatriculat în Covasna care circula pe DN 7, venind din direcția Săvârșin, la aproximativ trei km înainte de intrarea în orașul Lipova, pe fondul unui carosabil umed, a intrat în coliziune cu alte două tiruri, unul cu numere de Harghita, celălalt de Vâlcea și care veneau din sens opus. Conducătorii autotrenurilor de Harghita și Covasna au suferit multiple leziuni, fiind transportați de către un elicopter SMURD și de către un echipaj SMURD la Spitalele din Timișoara și Arad.
Circulația pe Drumul Național 7 a fost blocată mai bine de două ore, până când Poliția Rutieră a făcut măsurătorile necesare pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul și până când o macara de mare tonaj a reușit să degajeze carosabilul.
Vasile Zărăndan