Ultimele stiri
Revoltător: Un senator s-a mutat cu cratiţă, aparat de ras şi chiar lenjerie în Parlament VIDEO
Un senator s-a mutat, pe ascuns, în Casa Poporului. Acesta şi-a adus mai multe lucruri personale, printre care chiar şi lame de ras. Totul a ieşit la iveală în momentul în care alesul şi-a dat demisia din …
Românii ar putea plăti TAXĂ pe ambalajele nereturnate
Guvernul vrea să soluţioneze prin ordonanţă de urgenţă problema deşeurilor din ambalaje, care riscă să genereze scumpiri de până la 30% la produsele alimentare.
Parlamentul European a cerut ACTIVAREA IMEDIATĂ a procedurii de IEŞIRE a Marii Britanii din UE
Parlamentul European a cerut marți activarea 'imediată' a procedurii de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite AFP, citată de Agerpres. Într-o rezoluție adoptată cu …
Cursul de formare în domeniul antreprenoriatului social din cadrul proiectului “Investing in Impact” s-a finalizat
Cursul de formare în domeniul antreprenoriatului social, organizat în cadrul proiectului “Investing in Impact (3i)”, implementat de MultiCultural Foundation și finanțat de Programul Comisiei Europene …
PERLE EVALUARE NAŢIONALĂ 2016: "Acolo e toată distracţia şi se merită să dai toţi banii"
Elevii claselor a VIII-a au avut de scris, luni, la proba de Limba şi literatură română de la Evaluarea Naţională, o compunere în care trebuiau să motiveze apartenenţa la genul liric a poeziei …
Descinderi ale DIICOT la Arad. Prejudiciu de peste 14 milioane de lei
Procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate au efectuat un număr de 96 de percheziţii pe raza județelor Mureș, Harghita, Alba, Arad, …
Locuri de muncă sezonieră în AGRICULTURĂ - SPANIA - CAMPANIA 2017
EURES poate oferi asistență și consiliere persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în UE
Antonia este din nou însărcinată!
Antonia a anunţat, într-un mod inedit, că va fi mămică pentru a treia oară! Artista a postat, pe pagina sa de Facebook, o fotografie cu Dominic, îmbrăcat într-un body pe care scrie „Baby …
Claudia Boghicevici demisionează din Camera Deputaților
Claudia Boghicevici a anunțat că renunță la calitatea de deputat, după ce a fost aleasă ca vicepreședinte al Consiliului Județean Arad. Boghicevici a candidat la alegerile locale din 5 iunie pe listele PNL pentru CJA, …
Programul centrelor de permanență medicală din județul Arad pentru Sărbătorile Pascale 2025
Vă informăm că, pe perioada Sărbătorilor Pascale, asistența medicală primară se asigură în regim de gardă prin cele 20 de centre de …
Accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă la Gara CFR (Foto)
În această dimineață de 16 Aprilie, în jurul orei 10:30, echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului …
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în seara de sâmbătă și distribuită în toate eparhiile Patriarhiei Române
Patriarhia Română a anunțat că Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara și va fi distribuită în toate …
Cu Filiala Arad a Retromobil Club România în Piața Avram Iancu (Foto)
Și în acest sfârșit de săptămână ,,Muzeul pe roți al României" a invitat arădenii ca în fiecare primăvară …
Tipuri de piele pentru tapițerie și design interior: piele naturală, piele perforată și piele naturală la metru
Pielea a fost dintotdeauna un material asociat cu eleganța, durabilitatea și rafinamentul. Fie că vorbim despre tapițerie auto, mobilier, …
Incendiu la deșeuri menajere într-o clădire pe Calea Aurel Vlaicu
Astăzi, 15 aprilie 2025, în jurul orei 11:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu …
Europa, prinsă între gazul american și Rusia: Dilema energetică ce reaprinde vechi legături
La peste trei ani de la începutul conflictului din Ucraina, securitatea energetică a Uniunii Europene rămâne fragilă. Gazul natural …
Proteste uriașe în Serbia: studenții au blocat radio-televizunea națională
Studenții care de mai multe luni desfășoară o mișcare de protest în Serbia au blocat, luni seară, accesul în sediile posturilor …
YOUTH ART FESTIVAL - Festivalul Internațional al Artelor Studențești, în 10 și 11 mai, la Arad
BE PART OF ART! Aceasta e invitaţia pe care Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Facultatea de Design din cadrul UAV şi Andreea …
Cursuri gratuite de antreprenoriat la Camera de Comerț Arad prin Programul Start-Up Nation 2025
Camera de Comerț Arad este furnizor de formare profesională acreditat şi selectat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și …