Trei bărbați... bine dotați prinși în flagrant la braconaj la „Pobara” (FOTO)
Polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Arad cercetează trei bărbați pentru braconaj piscicol.
„În dimineața de 16 iulie 2020, polițiștii au depistat, în flagrant delict, în extravilanul comunei Șeitin, în locul cunoscut popular sub denumirea «Pobara», în parcul natural lunca Mureșului, pe malul drept al râului, trei bărbați cu vârste cuprinse între 33 și 52 de ani, toți din Șeitin, în timp ce strângeau și montau plase mono-filament, plase tip setcă și cârlige de pescuit în apele râului Mureș cu scopul de a captura resurse acvatice vii, folosindu-se de o ambarcațiune cu motor”, susțin reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Obiectele descoperite, precum și ambarcațiunea au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, pe numele celor în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol.