Sergiu Bîlcea: “PSD taie salariile a peste 2 milioane de români!”
Guvernul PSD i-a mințit pe români și i-a făcut vulnerabili în fața angajatorilor. Potrivit sindicatelor, peste 2 milioane de români riscă să piardă bani din salarii, după ce Guvernul a decis să treacă CAS de la angajat la angajator, fără să oblige angajatorul să majoreze salariile.
„Peste 2 milioane de angajați, majoritatea din mediul privat, nu au contractele de muncă modificate. Doar 48% din contractele individuale de muncă au fost modificate până la 1 februarie. Oamenii vor pierde la salarii sume importante din ceea ce câștigau net anul trecut. Este o lovitură grea pe care PSD a dat-o acestor oameni care muncesc, angajați care au rămas la mâna angajatorului. PSD i-a mințit pe români, garantând că salariile nu vor scădea. Iată că pentru milioane de oameni, de familii, a fost doar o minciună. Parlamentarii PSD de Arad au garantat că nimeni nu va pierde în urma reformei fiscale promovate de Guvernul pe care îl susțin, au spus că oamenii vor avea salarii mai mari. Iată că este o minciună din partea parlamentarilor, care s-au asigurat în schimb că au salariile brute majorate și că ei nu vor pierde bani.
Consider că ministrul muncii Olguța Vasilescu trebuie să demisioneze iar parlamentarii PSD și Guvernul să găsească urgent o soluție pentru ca milioane de români să nu piardă bani. Tot prin deciziile Guvernului PSD, vor pierde bani anumite categorii de funcționari, printre care polițiștii care muncesc pe teren. De asemenea, se dă o lovitură angajaților în regim part-time, care vor pierde bani. Aceste decizii sunt măsura incompetenței și a lipsei de responsabilitate a PSD“, a spus Sergiu Bîlcea, președintele Organizației Municipale PNL Arad.