Senatorul Ioan Cristina cere intervenţia Comisiei Europene pentru a avea un buget de stat corect în acest an
Senatorul liberal Ioan Cristina afirmă că deficitul bugetar de 2,98/% anunțat de Darius Vâlcov pentru 2018, care urmează să fie comunicat şi oficial de ministrul Orlando Teodorovici, este „rezultatul unei falsificări grosolane prin diverse scamatorii fiscale și contabile”.
„Acest guvern condus de infractori nu se poate abține nici de la falsificarea datelor bugetare oficiale”, a declarat senatorul arădean, atrăgând atenţia că singura țara din Uniunea Europeană care a mai făcut acest lucru, Grecia, a intrat într-o criză economică de proporții la aflarea cifrelor reale.
„Pentru a evita o astfel de situație este nevoie ca experții Comisiei Europene să intervină imediat și să verifice datele privind execuția bugetară a României din 2018 până nu e prea târziu iar Guvernul României să vină urgent în Parlament cu cifrele reale pentru a avea un buget de stat corect în acest an”, a declarat senatorul arădean.