Secretarul de stat Mihai Pașca a prezentat modificările legislative în domeniul Justiției
Secretarul de stat în Ministerul Justiției, arădeanul Mihai Pașca, a susținut o conferință de presă în care a prezentat stadiul unor proiecte legislative la care lucrează. Acesta a anunțat că un nou proiect de lege privind facilitarea accesului la justiție a intrat în dezbatere publică vineri 19 ianuarie.
„Taxa de timbru în procesele de partaj și alte categorii de cauze se va reduce cu aproximativ 50% pentru facilitarea accesului la justiție în condițiile în care în anumite cazuri cuantumul ei era prohibitiv”, a spus Mihai Pașca. Pentru reducerea birocrației, dovedirea achitării taxei de timbru online se va putea face cu extras de cont fără alte formalități și drumuri la bancă. „Îi invităm pe toți cei interesați, în special pe practicienii dreptului, să vină cu observații, propuneri și contribuții”, a spus acesta.
Legea privind Ordinul de Protecție Extins se află în etapa votului final în Camera Deputaților, cu raport favorabil din partea comisiei de juridice de raport. „La reluarea activității parlamentare, în luna februarie, ne așteptăm ca acesta să fie adoptat și trimis la promulgare”, a spus Mihai Pașca. Anul acesta, spune secretarul de stat, a intrat în operare sistemul de supraveghere electronică în alte 20 de județe, în prezent fiind operațional în 25 de județe, urmând ca de anul viitor să fie operațional în toată țara.
Un alt proiect aflat în fază finală de adoptare este cel privind reforma cadrului de înființare și funcționare a sectorului ONG, OG26/2000. „Este un proiect pe care îl finalizăm cu mare satisfacție având în vedere interesul cu care este așteptat de societatea civilă, care și-a adus o semnificativă contribuție la elaborarea lui: peste 70 de ONG-uri au participat la consultările de la ministerul justiției pe care le-am organizat”, a declarat Pașca. Proiectul creează baza legală pentru un registru unic, modern, digitalizat și permanent actualizat al ONG-urilor. Presupune simplificarea procedurilor legate de instanță, reducerea birocrației și simplificarea operațiunilor de înființare a unui ONG, regândește unele prevederi legate de acordarea statutului de utilitate publică.
Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică și un proiect de lege care se referă la returnarea fugarilor. Potrivit acestuia, persoanele returnate în România în urma unei condamnări și încercării de sustragere de la executarea pedepsei vor trebui să suporte costul procedurilor de returnare. „Este un proiect important și ca mesaj public pentru descurajarea acestui fenomen dar și cu rol de economie. Anul trecut Statul Roman a plătit peste 10 milioane de lei pentru astfel de operațiuni, care în unele situații se ridică la zeci de mii de lei pentru un condamnat returnat”, a explicat secretarul de stat Pașca.
În finalul conferinței de presă, acesta a amintit despre situația generată de posturile vacante în sistemul de justiție: în cazul judecătorilor, din 5066 posturi – aproximativ 1000 sunt vacante iar în cazul procurorilor, din 2950 posturi, 948 sunt vacante. „La finalul procedurilor de recrutare în această primăvară așteptăm să intre în sistem aproximativ 700 magistrați noi, ceea ce avem convingerea că va ameliora presiunea asupra sistemului generată în prezent de încărcare. Totodată, îi încurajăm pe magistrații ieșiți la pensie care mai au interes pentru profesie și simt că mai pot avea o contribuție să reintre în sistem, pentru că actualele prevederi legale permit acest lucru”, a încheiat Mihai Pașca.