Percheziții în Arad și alte județe, într-un dosar de trafic de migranți / UPDATE: Din ce țări proveneau migranții
La această oră, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, efectuează 35 de percheziții domiciliare, în județele Arad, Bihor, Brăila, Dolj și Vrancea, într-o cauză privind săvârșirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.
Update 1 Din ce țări proveneau migranții
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada martie 2023 - ianuarie 2024, 30 de suspecți, cetățeni români și străini provenind din Siria, Afganistan, Bangladesh, Filipine, Nepal, Egipt, Turcia, Belarus, Italia și Austria, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, având ca scop traficul de migranți.
Apoi, s-a organizat trecerea migranților, în mod ilegal, peste frontiera de stat a României, cu destinația finală Italia, Austria sau Germania.
De asemenea, sunt puse în executare 43 de mandate de aducere. Din cercetări a reieșit că, în perioada martie 2023-ianuarie 2024, 30 de persoane, cetățeni români și străini, ar fi constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii de beneficii financiare, prin săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.
Migranții ar fi fost racolați, în principal, din municipiul București și Timișoara, din rândul celor care dețin permise de ședere/vize de muncă și ar fi fost adăpostiți în municipiile Timișoara, Arad și Oradea, până în momentul în care s-ar fi organizat trecerea acestora, în mod ilegal, peste frontiera de stat a României, cu destinația finală Italia, Austria sau Germania.
În cauză, au fost depistate mai multe transporturi ilegale de migranți.
Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timișoara și Craiova, serviciilor de combatere a criminalității organizate Brăila, Vrancea, Sibiu, cel al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Arad și Sibiu, polițiștilor de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea și jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Arad și Bihor, precum și Grupării Mobile de Jandarmi ,,Glad Voievod” Timișoara.
Suportul de specialitate este asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română și de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.