Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

O șoferiță a sunat la 112, după ce a parcat neregulamentar și a refuzat să se legitimeze

O șoferiță care a staționat pe o bandă de mers în fața Colegiului Național „Dimitrie Țichindeal - Preparandia”, a fost observată de un echipaj de poliție care i-a cerut să se legitimeze. Femeia a refuzat să se legitimeze deși a parcat neregulamentar în fața unității de învățământ și a și sunat la 112 să reclame că i s-au cerut documentele personale. 

O șoferiță a sunat la 112, după ce a parcat neregulamentar și a refuzat să se legitimeze
Comentează 0

Potrivit IPJ Arad, ieri după-masa, o femeie de 33 de ani, din Arad, a fost sancționată de polițiștii Biroului Rutier pentru nerespectarea indicațiilor polițiștilor și refuz de legitimare.

Femeia ar fi parcat pe trecerea pentru pietoni din fața unei unități școlare din municipiu, și ar fi refuzat să se pună în mișcare, la solicitarea echipajului de poliție care se deplasa pe Bulevardul General Dragalina. Totodată, femeia ar fi refuzat în repetate rânduri să prezinte polițiștilor documentele de identitate.

Persoana în cauză a fost sancționată cu amendă în valoare de 2.490 de lei, pentru nerespectarea indicațiilor polițiștilor și refuz de legitimare, precum și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile.


Scrie un comentariu

trimite