Localurile din Arad în care angajații sunt vaccinați vor fi semnalate ca „sigure pentru clienți”
Restaurantele sau cafenelele din Arad în care s-au vaccinat anti-COVID cel puţin 90% dintre angajaţi vor fi semnalizate drept „sigure pentru clienţi", prin afișe amplasate la intrarea în localuri.
În urma unor discuții dintre reprezentanții DSP Arad și ai HoReCa privind susţinerea campaniei de vaccinare și vaccinarea cât mai multor angajaţi, mai mulţi patroni de localuri au anunțat că vor sprijini demersul autorităţilor şi speră că în jur de 1.000 de angajaţi ai localurilor din municipiul Arad vor fi vaccinaţi la „Maratonul Vaccinării", din 7 - 9 mai, scrie Agerpres. În cadrul acestei campanii, vor fi administrare vaccinuri Pfizer fără programare, în holul Palatului Administrativ şi în Piaţa Revoluţiei, dacă vremea o va permite.
Directorul DSP Arad, Horea Timiş, a spus că restaurantele, cafenelele şi alte localuri în care cel puţin 90% dintre angajaţi sunt vaccinaţi vor fi semnalizate drept „sigure pentru clienţi". Acest demers este susţinut de patroni, iar marca ce va fi afişată la intrare va cuprinde însemnele DSP şi ale HoReCa.
„Ne dorim să devenim primul judeţ care să deschidem HoReCa. Acolo unde se va depăşi gradul de vaccinare de 90% în rândul angajaţilor, vom semnaliza locaţia ca locaţie sigură, cu sigla HoReCa şi cea a Direcţiei de Sănătate Publică Arad", a spus Horea Timiş.
Prefectul Aradului, Toth Csaba, a spus că sunt necesare acţiuni similare şi în judeţ, nu doar în municipiu, și le-a cerut primarilor să se implice pentru a găsi soluţii prin care accesul la vaccinare să devină facil. Autoritățile speră ca până vineri rata de infectare în municipiul Arad să scadă sub 3 la mia de locuitori, pentru a putea deschide localurile în interior.