Iohannis, „siderat” de PSD: Este șocant! Veți fi răspunzători de moartea a zeci sau chiar a sute de români!
Președintele Klaus Iohannis a acuzat PSD de amânarea în Parlament a legii privind izolarea și carantina și a atras atenția asupra efectelor previzibile: zeci, sute de morți, pentru că Guvernul nu poate aplica măsuri pentru controlul epidemiei de coronavirus.
Președintele Klaus Iohannis acuză PSD că a venit „cu argumente care pur și simplu sunt false. Ziceau că trebuia să vină Guvernul mai repede cu această lege, or Guvernul nu avea cum să vină cu această lege până când nu s-au publicat argumentele Curții Constituționale.
Șeful statului le reproșează social-democraților criticile legate de lacunele proiectului de lege făcut de Guvernul Orban, invocând dezbaterile din Parlament.
„PSD reclamă că această lege nu este bine făcută. Păi, rațiunea unei dezbateri parlamentare este tocmai de a găsi cea mai bună formă de lege”, a declarat Iohannis.
Iohannis a spus că este surprins și șocat de „cinismul exagerat” al PSD și că prin tergiversarea în Parlament a dezbaterii legii carantinării și izolării „privează Guvernul de un instrument foarte important, absolut necesar în combaterea acestei epidemii. Privează Guvernul de acest instrument, care reglementează izolarea și carantinarea”.
În finalul declarației de presă, președintele a reluat apelul făcut și în urmă cu o săptămână - de a finaliza legea și a permite apicarea unor măsuri pentru stoparea epidemiei COVID-19.
„Vă spun drept – este extrem de trist, este șocant, fiindcă această tergiversare, prin care PSD probabil vrea să pară important sau interesant, poate să coste viața a zeci, Doamne ferește, poate chiar a sute de români.
Reiau apelul meu către Parlament: finalizați discuțiile! Aprobați o formă bună pentru această lege!
Altfel, veți fi, moralmente, răspunzători de moartea poate a zeci sau chiar a sute de români! Acest comportament, această tergiversare este intolerabilă!”, a cerut Klaus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a susținut, marți, o declarația de presă la Palatul Cotroceni, în care a făcut un nou apel către parlamentari de a adopta urgent legea carantinării și izolării.
Declarația șefului statului vine după ce, în ultimele zile, numărul de cazuri de infectări cu noul coronavirus a crescut alarmant de mult în România, în timp ce proiectul de lege pentru carantinare și izolare este tergiversat de Opoziție în Parlament de aproape o săptămână.
Până marți, 14 iulie, numărul infectărilor cu noul coronavirus la nivel național urcase la 33.585, dintre care muriseră 1.931 români.
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut parlamentarilor încă de joia trecută, 9 iulie, adoptarea proiectului de lege pentru aplicarea măsurilor de stopare a răspândirii coronavirusului. Pe 9 iulie a fost raportat primul maxim de cazuri noi de infectare - 614, pentru ca sâmbătă, 11 iulie, să fie anunțat cel mai mare număr de îmbolnăviri zilnice de la începutul epidemiei în România - 698. Marți, 14 iulie, au fost raportate 637 de cazuri noi.
Legea privind carantinarea și izolarea este în acest moment în dezbatere în Senat. Legea ar fi trebuit votată sâmbătă, însă senatorii au amânat votul, proiectul legislativ nefiind încă avizat de Comisia juridică.
Proiectul Legii privind carantinarea şi izolarea, cu modificările PSD, a fost aprobat, joia trecută, seara, pe 9 iulie, în Camera Deputaților, cu 266 de voturi "pentru", 11 împotrivă și 8 abțineri. Anterior, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil proiectului, fiind acceptate mai multe amendamente propuse de PSD și convenite în urma discuţiei cu secretarul de stat Raed Arafat. Guvernul a aprobat proiectul de lege privind carantina și izolarea, în acord cu deciziile CCR, în ședința de acum o săptămână, pe 6 iulie.
Sursa: realitatea.net