Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Glad Varga (PNL): „Consolidarea capacităţii Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate - măsură presantă pentru administrarea patrimoniului natural al României”

Zilele acestea, ediţia 2018 a Premiului European Natura 2000 şi-a desemnat finaliştii. European Natura 2000 îşi propune să premieze excelenţa în managementul siturilor Natura 2000 şi să arate importanţa acestei reţele pentru economia locală şi dezvoltarea comunităţilor. Au fost înregistrate 75 de aplicaţii din 29 de ţări, dintre acestea fiind selectate 25 de proiecte, care pot fi votate până pe 22 aprilie 2018.

Glad Varga (PNL): „Consolidarea capacităţii Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate  - măsură presantă pentru administrarea patrimoniului natural al României”
Comentează 0

Ţara noastră a participat cu două proiecte: “Dezvoltarea durabilă a Colinelor Transilvaniei – ultimul peisaj medieval din Europa” şi “Reintroducerea bizonului european în Parcul Natural Vânători Neamţ”. Îi felicit pe participanţii români, chiar dacă nu se numără printre finalişti. 

Nu pot să nu remarc însă compromisul dramatic în care se adâncesc instituţiile responsabile de protejarea patrimoniului natural al României.

În timp ce în Uniunea Europeană, statele membre îşi intensifică eforturile pentru promovarea politicilor de conservare a biodiversităţii, în România, administrarea ariilor naturale protejate şi conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice nu constituie o prioritate. Zonarea ariilor naturale protejate este o încă o enigmă, formele de proprietate în cadrul lor aşijderea şi, în plus, nu există o linie bugetară pentru susţinerea ariilor naturale protejate.

În iunie anul trecut, doamna ministru Graţiela Gavrilescu mă asigura printr-un răspuns la o întrebare, că “un procent semnificativ dintre siturile Natura 2000 beneficiază de administrare, în vreme ce pentru administrarea siturilor fără custode sau administrator s-a constituit Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate”. Într-adevăr, crearea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate a constituit un pas important pentru  asigurarea unui management unitar şi eficient al ariilor naturale protejate, însă aşteptările legate de această instituţie sunt deocamdată prea mari. Schimbările la nivelul conducerii, deficienţele ce caracterizează personalul, atât ca număr, cât şi ca pregătire profesională şi experienţă în domeniu, inexistenţa unor filiale teritoriale ale agenţiei, precum şi lipsa unor măsuri mai drastice, cum ar fi trecerea parcurilor naţionale din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva în cea a Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate reprezintă impedimente în atingerea obiectivelor pentru care a fost înfiinţată.

Pe lângă cele menţionate, iniţiative şi preocupări de genul celei a deputatului PSD Emanoil Savin, deranjat  că “avem prea multe arii protejate”, riscă să aducă prejudicii mari menirii şi activităţii Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate.

Fac un apel către guvernanţii PSD-ALDE cu responsabilităţi în acest domeniu să nu ducă în derizoriu rolul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, să ia măsuri reale pentru consolidarea capacităţii sale instituţionale, astfel încât administrarea  patrimoniului natural al României să nu se îndrepte spre dezastru.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite