Foame mare, dar și sete pe măsură: un bărbat care a furat 21 rude de salam a fost prins de jandarmi
Duminică în jurul orei 12.00, jandarmii arădeni au depistat un bărbat de 32 de ani, care a sustras mai multe rude de salam dintr-un supermarket din municipiul Arad. Bărbatul, aflat într-un tramvai, le-a atras atenția jandarmilor deoarece nu purta mască de protecție și consuma băuturi alcoolice. Jandarmii desfășurau în acele momente o acțiune preventivă de responsabilizare a populației cu privire la respectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii virusului SARS Cov-2.
„În urma verificărilor efectuate, jandarmii au descoperit în bagajul bărbatului 21 rude de salam, de diferite mărci. Întrebat despre proveniența acestora, bărbatul nu le-a putut justifica. Existând suspiciunea că produsele respective ar putea fi sustrase, jandarmii au făcut verificări la mai multe societăți comerciale și în scurt timp, au identificat locul de unde au fost sustrase produsele respective.
Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului, acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, conform Codului Penal. De asemenea, a fost sancționat și contravențional pentru consum de alcool în locuri publice și pentru nerespectarea măsurilor de prevenție sanitară, cu amendă în valoare totală de 700 lei”, susțin reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.
De menționat că prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate.