Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Falcă: „România va primi 30,5 miliarde euro negociate de președintele Iohannis! Mecanismul de Redresare și Reziliență a fost votat în comisiile de Bugete și Afaceri economice!”

 Comisiile Bugete (BUDG) și Afaceri economice și monetare (ECON) au votat Raportul privind Mecanismul de Redresare și Reziliență (RRF), prin care s-au stabilit sumele pe care fiecare țară le va primi.

Europarlamentarul PPE/PNL, Gheorghe Falcă a subliniat că „nu s-au modificat criteriile de alocare stabilite de către Consiliul European, deși socialiștii și comuniștii au încercat acest lucru”. „Alocarea de 30,5 miliarde euro pentru România, fonduri negociate de președintele României, Klaus Iohhanis decisă de către Consiliul European, nu este pusă sub semnul întrebării”, a transmis europarlamentarul Falcă.

Falcă: „România va primi 30,5 miliarde euro negociate de președintele Iohannis! Mecanismul de Redresare și Reziliență a fost votat în comisiile de Bugete și Afaceri economice!”
Comentează 0

În continuarea Falcă a explicat: „În cadrul celor două comisii s-a propus menținerea duratei de patru ani de zile pentru acest mecanism, așa cum a propus inițial Comisia Europeană, deși Consiliul a optat pentru o durată de trei ani. Parlamentul a ales să menținem perioada propusă de Comisie, întrucât vedem că efectele pandemie persistă și e nevoie de predictibilitate pentru investițiile din RRF. De asemenea, foarte important pentru România este că Parlamentul propune o rată de prefinanțare de 20%, față de doar 10% cât propune Consiliul. În plus, chiar dacă grupurile de stânga au cerut o listă de excludere a tipurilor de investiții ce pot fi finanțate prin RRF – așa cum este de exemplu gazul, s-a decis eliminarea unei asemenea restricții. O astfel de listă de excludere ar fi dezavantajat foarte mult România. La capitolul investiții s-a specificat în mod clar eligibilitatea proiectelor din agricultură, infrastructură, politica de coeziune sau turism.

 Mai trebuie precizat și faptul că s-a solicitat ca Parlamentul să aibă un rol egal cu Consiliul în procesul de adoptare a planurilor naționale. Astfel, decizia Comisiei de aprobare a planurilor naționale trebuie să fie luată printr-un act delegat. De asemenea, se introduc o serie de criterii de evaluare a planurilor - unele sunt orizontale, altele sunt specifice, dar și o serie de prevederi care întăresc controlul asupra modului în care sunt folosiți banii, măsuri de luptă antifraudă, etc”.

Structura propusă a Mecanismul de Redresare și Reziliență este pe 6 piloni: climă, digital, economic, social, instituțional și tineret, iar alocarea propusă pe piloni este de minimum 7%. „La capitolul cheltuieli orizontale, se propune 40% pentru climă și 20% pentru digital (Comisia a propus 37% și respectiv 20%) – acestea sunt cheltuieli orizontale și se contorizează transversal, deci este permisă numărarea de două ori a unor investiții astfel încât să contribuie la ambele procente. Spre exemplu, dezvoltarea unui sistem de monitorizare a traficului va contribui atât la cele 40 de procente pentru climă cât și la cele 20 de procente pentru digital”, concluzionează europarlamentarul PPE/PNL, Gheorghe Falcă.

După votul din Comisiile Bugete (BUDG) și Afaceri economice și monetare (ECON), dacă va fi necesar, mandatul de negociere cu Consiliul va fi reconfirmat de plenul din această săptămână, scopul fiind ca Regulamentul să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021.

 

 


Scrie un comentariu

trimite