Experimentul USR, un fenomen discutabil
Intrarea în forță a Uniunii „Salvați România” în circuitul politic, mai întâi prin prezența în Parlamentul României și, mai ales, prin confirmarea electorală de la alegerile europarlamentare reconfigurează scena politică românească. Este, de fapt, o nouă încercare a românilor de a depozita încredere într-o formațiune politică, alta decât cele consacrate. Modele au mai fost, mai bune sau mai rele, unele desprinse din partidele mari (FSN/PD, ApR, PLD), altele nou înființate (PAC, PP-DD). Deloc întâmplător, dar nici unul dintre aceste experimente, izvorâte din dorința de reformă politică a electoratului român, n-a rezistat pe „piață”. Au sfârșit, mai toate, în fuziuni dorite mai mult de liderii partidelor decât de membri și cu atât mai puțin de electoratul care le-a dat girul.
Revenind la USR, acest partid a fost până acum doar o alternativă, o dorință, construit pe un vot negativ, un fel de vot de blam adresat clasei politice tradiționale. Dar, după rezultatele de la Europarlamentare, coroborate cu regresul PSD, USR a devenit un actor important pe scena politică. Important, dar și vulnerabil, în același timp.
Important, pentru că a „scos” un scor de peste 20% și, mai ales pentru că a reușit să aducă la urne un procent mai mare (împreună cu Iohannis și „găselnița” sa numită referendum) față de ceea ce eram obișnuiți la alegerile pentru Parlamentul European.
Dar, de asemenea, vulnerabil, pentru că ceea ce părea până acum un simplu foc de paie a devenit o certitudine. Automat, reprezintă o trambulină pentru oportuniști. Iar unii au și început să apară. Și acesta e doar începutul.
O altă problemă de vulnerabilitate este încăpățânarea de a impune condiții. Or, în politică ingredientul de bază este compromisul. Adică negocierea. Cum USR a „mitraliat” în campanie tot ceea ce înseamnă clasă politică românească, sub sloganul „fără penali în funcții publice”, acum pentru a accede la putere trebuie să stea la masa negocierilor cu aceia pe care i-a atacat. Celelalte două variante – obținerea a peste 40% la următoarele alegeri parlamentare, respectiv autocondamnarea la veșnică Opoziție – mi se par la fel de utopice. Prima, pentru că USR și-a cam atins maximul de potențial, mai urcă eventual cu 3-4 procente, insuficient pentru a face guvern cu un partid mai mic (eventual veșnica fată de măritat numită UDMR) plus minoritățile. Iar cea de a doua e la fel de improbabilă pentru că, pe fondul de creștere în popularitate, viitorii parlamentari USR își vor dori să guste din nectarul Puterii și, decât să se vadă într-o opoziție vocală, dar neproductivă, vor avea alternativa migrării către alte partide.
În fine, dacă totuși vor accepta compromisul unor negocieri asta înseamnă dezamăgirea unei părți importante din propriul electorat, tocmai acel procent de români care au venit la vot, în plus față de prezența preconizată.
În ciuda valului de simpatie, USR se află la răscruce. Deloc paradoxal, deși cu (unii) oameni verticali și principii sănătoase, USR riscă să devină victima propriului mesaj electoral.
Teofil Grădinaru