Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Documente false „achiziționate” contra sumei de 5.000 de euro, descoperite la frontiera Curtici

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici au depistat doi tineri din Turcia care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, folosind cărți de identitate ce aveau însemnele autorităților din Bulgaria, care s-au dovedit a fi false.

Documente false „achiziționate” contra sumei de 5.000 de euro, descoperite la frontiera Curtici
Comentează 0

Astăzi, 11.11.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasageri în trenul care circulă pe relația București Nord – Viena, două persoane care s-au legitimat cu cărți de identitate eliberate de autoritățile din Bulgaria.

În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate de către cei doi pasageri la control, motiv pentru care au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare.

Astfel, polițiștii de frontieră au constatat faptul că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false total.

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni turci, în vârstă de 26, respectiv 31 de ani, care au declarat că au intrat legal în România, în baza vizelor române, însă ei intenţionau să ajungă în Germania. Au luat legătura cu un cetăţean bulgar, care, în schimbul sumei de 5.000 euro, le-a înmânat documentele folosite la ieşirea din ţară.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și trecere frauduloasă a frontierei de stat. 


Scrie un comentariu

trimite