Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Condamnat la trei ani de închisoare, pentru că a pretins o sumă mai mare pentru serviciile prestate

Judecătoria Arad l-a condamnat pe un bărbat la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare pentru încercarea de a înșela un arădean. 

Condamnat la trei ani de închisoare, pentru că a pretins o sumă mai mare pentru serviciile prestate
Comentează 3

În data de 13.11.2019 şi în data de 14.11.2019, pe fondul unor neînţelegeri legate de plata unor sume de bani, reprezentând contravaloarea unor servicii prestate în domeniul construcţiilor, acesta a constrâns persoana vătămată să îi remită o sumă de bani, prin aceea că a ameninţat-o cu acte de violenţă prin mesaje telefonice, iar ulterior, în data de 15.11.2019, s-au întâlnit la terasa Restaurant Transilvania din Piaţa Avram Iancu, iar în urma ameninţărilor, persoana vătămată i-a oferit suma solicitată.

Pe fondul unor neînţelegeri legate de plata unor sume de bani reprezentând contravaloarea unor servicii prestate în domeniul construcţiilor, inculpatul i-a trimis în data de 13.11.2019 şi în data de 14.11.2019, pe telefonul personal, mesaje cu caracter ameninţător prin care i-a solicitat bani. Mesajele trimise au avut următorul conţinut: „Si sa vezi bătaie diseara vin cu sebi latine diseară te găsesc o sa fie filmată bătaia ta”, „Salut vezi ca diseară vin la tine acasă sami dai banii şi nu vin singur o să vin cu multă lume sate fac de ras”. El a mai arătat că ulterior acestor mesaje, respectiv în data de 15.11.2019, fiind însoţit de un martor, s-a întâlnit cu inculpatul la terasa Restaurantului Transilvania din Piaţa Avram Iancu.

Persoana vătămată a arătat că la acea întâlnire a fost amenințată cu violența şi cu moartea, de către inculpat cu scopul de a-i remite o sumă mult mai mare, respectiv suma de 1270 de lei.

Sub ameninţările acestuia, persoana vătămată neavând suma necesară, a împrumutat bani de la martor şi apoi i-a înmânat-o inculpatului suma respectivă. Ulterior persoana vătămată şi inculpatul au încheiat un înscris olograf prin care se atestă că a fost remisă suma de 1270 de lei.

Fapta inculpatului este concurentă cu infracțiunile ce au făcut obiectul sentinței penale din data de 25.05.2023 a Judecătoriei Arad, definitivă prin neapelare la data de 27.06.2023, în baza căreia inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă a închisorii de 1 an și 8 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru încălcarea ordinului de protecție. 

Martorul a confirmat susţinerile persoanei vătămate, arătând că la momentul întâlnirii care a avut loc la terasa respectivă, inculpatul a venit însoţit de alţi trei indivizi. Inculpatul s-a aşezat cu ei la masă, în timp ce ceilalţi au ocupat o altă masă aflată la o distanţă de 3-4 m. Martorul a arătat că inculpatul i-a spus persoanei vătămate că dacă nu îi dă suma de bani cerută, intră peste el în casă, susţinând totodată că nu va pleca până ce nu îşi primeşte banii. Martorul a confirmat faptul că i-a împrumutat persoanei vătămate suma de bani de care mai avea nevoie, iar în prezenţa lui, persoana vătămată a remis întreaga sumă inculpatului, după care cei doi au întocmit un document care atesta plata făcută.

Martorul a confirmat susţinerile persoanei vătămate, arătând că se afla la acea terasă şi a auzit cum un individ ţipa şi ameninţa persoana vătămată, spunând că îl omoară, că intră peste el în casă.

Prin urmare, se reţine în defavoarea inculpatului intensitatea constrângerii morale – prin amenințarea inclusiv cu suprimarea vieții – aspect ce a determinat-o pe persoana vătămată să se împrumute pentru a-i remite inculpatului o sumă de bani superioară celei pe care i-o datora de fapt.

Potrivit rechizitoriului, se reține că actul material din data de 15.11.2019 a avut loc în public, în prezența mai multor persoane, aspect ce evidențiază lipsa de inhibiții a inculpatului și disprețul acestuia față de libertatea psihică a persoanei vătămate și, în genere, față de regulile de conduită socială. 

Instanța a contopit pedepsele bărbatului la pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani de închisoare, la care va adăuga o tremie din totalul celorlalte pedepse (1 an, 9 luni, 9 luni, 6 luni), respectiv un spor de 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. Acesta mai este obligat să returneze cei 1270 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând suma remisă inculpatului la data de 15.11.2019, cu dobândă legală, dar și suma de 7000 euro, cu titlu de daune morale, pentru disconfortul psihic la care a fost supus de pe urma faptei.


Scrie un comentariu

trimite