CLASSIC MEETS ROCK IN CETATEA ARADULUI
CLASSIC MEETS ROCK a avut loc în seara zilei de sâmbătă, 25 iunie, începând cu ora 20,30, în fața Basilicii din Cetatea Aradului, evenimentul fiind organizat în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale - UM 01249 și fiind dedicat Zilei Regimentului II Linie – Infanterie Arad.
A fost – suntem siguri de asta! – o seară specială, în care melodii care au făcut legendă în rock-ul mondial au fost interpretate într-o manieră aparte, aranjamentele muzicale pentru orchestra simfonică fiind asigurate special pentru Filarmonica de Stat Arad deRaffaele Minale. La pupitrul dirijoral s-a aflat maestrul italian Giuseppe Carannate, iar invitata specială a fost solista Emanuela Loffredo (Italia), ei alăturându-i-se minunatul nostru violonist Florin Gherghel. Astfel, cei peste 3000 de invitaţi au avut ocazia să asculte prelucrări ale unor melodii precum Smoke on The Water (Deep Purple), The Jack (AC/DC), Smells Like Teen Spirit (Nirvana), Jump (Van Halen), Nothing Else Matters (Metallica), November Rain (Guns’n Roses) și multe altele, dar și extraordinare prelucrări în manieră rock a Simfoniei a V-a de Beethoven sau ale răvășitorului Palladio semnat de Karl Jenkins.
La concertul de rock – simfonic CLASSIC MEETS ROCK din Cetatea Aradului accesul publicului a fost liber, dar numai în baza invitațiilor.
Așadar, ne-am bucurat împreună de un concert de rock – simfonic unic, care a pus în valoare minunatele calități artistice ale muzicienilor orchestrei Filarmonicii de Stat Arad, concert care nu ar fi putut avea loc fără sprijinul și înțelegerea extraordinare primite din partea partenerului nostru – Ministerul Apărării Naționale – UM 01249 Arad.
Prezent la concert, primarul Gheorghe Falcă a precizat: „Pentru a intra această cetate din punct de vedere administrativ municipiul va realiza o unitate militară în Gai şi până în 2018 avem în obiectiv să realizăm această unitate. De aceea din punct de vedere administrativ în 2019 oraşul va cureri integral această CETATE”!
Biroul de Presă al Filarmonicii de Stat Arad