Ce spune primarul Călin Bibarț despre căldura din municipiu și situația de la CET
Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a susținut miercuri, 20 octombrie 2021, o conferință de presă în care a subliniat importanța unei politici naționale coerente când vine vorba despre gestionarea serviciului public de furnizare a agentului termic. Cu aceeași ocazie, edilul a făcut un scurt istoric al celor două CET-uri, menționând totodată și datoriile istorice de peste 136 milioane de lei, acumulate de CET Arad.
Primarul Călin Bibarț este de părere că sprijinul guvernamental este cel care trebuie să suplimenteze efortul bugetar local de susținere a acestui serviciu. Cel puțin în ultimii trei ani, Municipiului Arad nu i-au mai fost alocați bani pentru acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciului de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice. Situația este, în prezent, cu atât mai gravă cu cât prețul gazelor naturale a crescut semnificativ, creștere care s-ar reflecta în prețul gigacaloriei și implicit în valoarea facturilor la încălzire. În aceste condiții, la nivel local, s-a decis ca furnizarea agentului termic să se facă etapizat: mai întâi în unitățile medicale, apoi în instituțiile de învățământ, iar de marți, 19 octombrie 2021, tuturor consumatorilor racordați la sistemul centralizat de încălzire.
“De-a lungul timpului, au fost ani în care Guvernul a intervenit cu sume mari pentru a susține o astfel de activitate, chiar și în ani de criză, cum este și acesta. În ultimii 3 ani când, cu toate că Municipiului Arad nu i-au fost alocați bani în acest scop, administrația locală a reușit să evite problemele. Anul acesta însă pe fondul creșterii semnificative a prețului la gaze naturale, sprijinul guvernamental este imperios necesar. O comunitate locală nu are cum să susțină această activitate doar prin efortul propriu. Este nevoie de o politică națională coerentă”, este de părere edilul Călin Bibarț.
La începutul săptămânii primarul Călin Bibarț s-a aflat la București unde a avut o serie de întâlniri printre care și cea cu Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu.
“Suntem în parametri relativ normali acum, așteptăm ajutorul promis de la Guvern ca să nu ne trezim în plină iarnă că suntem epuizați ca resursă financiară, iar cei care vând gazul să sisteze furnizarea lui pentru neplata facturilor. Nu cred că se va ajunge în această situație. Cred că am vorbit cu oameni responsabili, care își vor ține promisiunile”, a afirmat încrezător edilul Călin Bibarț.