Sport
Trei cluburi din Liga I, ANCHETATE de UEFA
Şase cluburi europene vor fi investigate de corpul de control financiar al cluburilor din cadrul UEFA. Printre ele se numără şi trei echipe din Liga I.
2 poloişti ai AMEFEI Arad, la Naţionala U19 a României
AMEFA Arad are 2 reprezentanţi la Naţionala U19 a României.
Pâncota nu a mai pierdut de 4 etape. "Privim cu încredere și meciurile care urmează"
Şoimii Pâncota a obţinut un succes neaşteptat, dar extrem de important, ieri, în faţa Gaz Metanului din Mediaş. O formaţie cu pretenţii, care a învins de două ori în acest sezon pe UTA.
UTA a cedat, din nou, şefia seriei. "Am făcut o mulțime de cadouri la Mioveni"
UTA nu a profitat de eşecul Mediaşului de la Pâncota, şi în loc să ia un pic de avands în clasament a pierdut primul loc, după eşecul de la Mioveni.
CSM Arad, la ora lămurilor. "Suntem un club puternic şi stabil financiar"
De ceva timp CSM Arad are un nou director. Unul pe care l-am cunoscut de curând, o dată cu prima conferinţă de presă pe care Vasile Bociort a susţinut-o. Directorul clubului arădean revine cu unele clarificări cu …
Succes la pas prin Cehia: Kara Trutnov - Univ Goldş ICIM Arad 58-85
Univ Goldiş ICIM Arad a obţinut astă-seară al 2-lea succes stagional în Liga Europei Centrale.
Erori defensive decisive: CS Mioveni - UTA 2-0
Cu 5 absenţe de bază în lot, UTA s-a întors cu mâna goală de la Mioveni.
Arădeanul Andrei Gag, printre laureaţii anului în viziunea FR Atletism
Federaţia Română de Atletism şi-a desemnat cei mai buni sportivi pe anul 2015.
Încă o victimă importantă: Şoimii Pâncota - Gaz Metan Mediaş 2-1
După remiza neaşteptată de la Baia Mare, Şoimii Pâncota au mai dat un "tun".
LIGA a 6-a Arad, etapa a 12-a: rezultate şi clasamente după ultima rundă a anului
Seria A Gloria Neudorf - Șoimii Livada 0-0 Mureșana Mîndruloc - Gloria Secusigiu 0-5 Voința Macea - Real Horia 9-0 Viitorul Pereg - Victoria Nădlac Meciul Lunca Teuz II Cermei - Citizens a fost …
Romsilva plantează 19 milioane de puieți forestieri în campania de împăduriri de primăvară
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a marcat debutul Lunii Plantării Arborilor și a campaniei de împăduriri de primăvară …
Incendiu devastator într-un club din Macedonia de Nord: Tragedie cu zeci de morți, asemănătoare cu Colectiv
O noapte de distracție s-a transformat într-un coșmar în orașul Kocani, Macedonia de Nord. Un incendiu violent a izbucnit …
Accident rutier între localitățile Fântânele si Frumușeni
În după-amiaza zilei de 16 Martie, în jurul orei 14,30 a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, …
Apple iPhone 16e lansat, are o singură cameră la spate de 48MP
Apple iPhone SE 4 a fost așteptat de mai mult timp, în schimb compania americană a lansat telefonul iPhone 16e. Este de fapt același telefon …
Cele mai fiabile mașini second de pe piață
Când cumperi o mașină rulată, fiabilitatea este unul dintre cele mai importante criterii de selecție. O mașină fiabilă îți oferă …
Sâmbătă, 15 martie, va debuta un nou curs de Televiziune și Comunicare cu binecunoscuta jurnalistă Nicoleta Pavel la sediul Tv Arad
Acest curs de adresează tuturor celor pasionați de lumea televiziunii, dar și celor care doresc să își îmbunătățească …
Citire apometre la abonați în săptămâna 17.03.2025 – 21.03.2025
Săptămâna 17.03.2025 – 21.03.2025 Luni 17.03.2025 Academia Teologica, Tribunul Buteanu, Ceaikovski, Alexandru Gavra, …
Răcire accentuată a vremii: cod GALBEN de precipitații mixte și vijelii, rafale de până la 110 km/h. Harta a fost actualizată - revine vremea rea
Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări meteo cod galben de vreme rea. Urmează zile cu precipitații mixte și vijelii, …
Creștere a numărului nașterilor în ianuarie 2025 față de decembrie 2024
În ianuarie 2025 s-au înregistrat certificatele de naştere pentru 12.755 copii, în creştere cu 818 (+6,9%) faţă de luna …
Marele premiu al semifinalei județene Arad – Maratonul pentru Educație Antreprenorială a fost adjudecat de echipa de elevi a Liceului Teoretic SEBIȘ, cu proiectul Infuzie pentru suflet (FOTO)
În decorul impunător al Teatrului Clasic Ioan Slavici, Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) Sucursala Arad a …