Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sport

Remiză într-un meci la fel de slab ca și-n precedentele două

  Dacă primești gol din singurul șut pe poartă într-o repriză, dacă ratezi din situații inimaginabil de clare, înseamnă că ai o echipă de valoarea locului ocupat în clasament, ba poate și mai …

Comentează 0

Laszlo Balint egalul lui Rednic în această seară: Petrolul Ploiești – UTA 1-1

Petrolul Ploiești, formație pregătită acum de Laszlo Balint a încheiat la egalitate partida desfășurată în această seară în compania UTA-ei. Deși elevii lui Mircea Rednic au fost mai prezenți în …

Comentează 0

Jucătorii UTA-ei au donat sânge (FOTO)

Liga Studenților din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” organizează în perioada 15-19 aprilie, o campanie de informare cu privire la donarea de sânge în cadrul centrelor de …

Comentează 0

Copiii Aradului sunt așteptați, astăzi, la fan shop-ul UTA-ei; vezi cine le va da autografe (FOTO)

Micii arădeni, fani ai UTA-ei, sunt așteptați astăzi, la împlinirea a 79 de ani de la înființarea clubului, la fan-shop. Aici vor putea obține autografe de la vedetele pe care le admiră.

Comentează 0

Ce mesaj transmite deputatul Sergiu Bîlcea de ziua Bătrânei Doamne

E zi de sărbătoare astăzi în familia Bătrânei Doamne. Întreaga suflare utistă sărbătorește 79 de ani de când a luat naștere acest simbol al Aradului.

Comentează 0

UTA și Dinamo pot juca în fața suporterilor ultimele meciuri de acasă

Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a decis să permită cluburilor UTA și Dinamo să joace în fața spectatorilor în ultimele două meciuri de acasă, reducând astfel …

Comentează 0

Kucher și Conte în echipa etapei, iar ucraineanul a fost desemnat jucătorul meciului cu Botoșaniul

Partida de vineri în care UTA a învins FC Botoșani și a urcat pe primul loc în clasamentul play-out-ului a adus și alte veci bune pentru jucătorii alb-roșii. Danylo Kucher a fost desemnat cel mai bun …

Comentează 0

Comisia de Recurs a FRF menține decizia nedreaptă luată în cazul Bătrânei Doamne; UTA mai are de jucat trei meciuri cu copii în tribune

Comisia de Recurs a FRF menține în ciuda tuturor evidențelor, decizia nedreaptă a Comisiei de Disciplină, care a sancționat clubul UTA pentru bătaia dintre suporterii CSA și cei ai lui Dinamo la partida …

Comentează 0

Un nou fundaș pentru UTA: jamaicanul Kemar Lawrence

Bătrâna Doamnă a anunțat aseară, transferul unui nou fundaș. Este vorba despre jamaicanul Kemar Lawrence.

Comentează 0

În fața a mii de copii, Bătrâna Doamnă urcă pe primul loc în play-out: UTA – FC Botoșani 1-0 (FOTO)

O decizie greu de înțeles a Comisiei de Disciplină a FRF și o amânare ciudată venită din partea Comisiei de Recurs au obligat-o pe UTA să închidă porțile pentru spectatori la partida disputată astăzi …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Ina Săbău și ”Emoția maternității” la Galeria ALFA

 Uniunea Artiștilor Plastici, Filiala Arad, organizează marți, 18 nMartie, ora 17,00, la Galeria Alfa Arad vernisajul unei …

Comentează

Lansarea cărții „Comunismul și cioburile sale” de Zoltan Kovacs la librăria Cărturești AFI Arad

Miercuri, 19 martie, de la ora 18, vă invităm la librăria Cărturești AFI Arad, pentru evenimentul de lansare al cărții „Comunismul și …

Comentează

Bilanțul misiunilor pompierilor arădeni din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână (14 – 16.03.2025), pompierii militari au acționat pentru gestionarea optimă a celor 72 …

Comentează

Sfârșitul unei ere: Șuier, câinele-erou al Poliției Române, se retrage după ani de devotament

După șapte ani de muncă neobosită în slujba legii, Șuier, unul dintre cei mai iubiți câini polițiști din România, …

Comentează

Prin Centrul TCM al UVVG, Studenții deprind tehnici ale Medicinei Tradiționale Chineze de la un specialist chinez

Două sute de studenți ai Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad participă în această perioadă la cursurile …

Comentează

Romsilva plantează 19 milioane de puieți forestieri în campania de împăduriri de primăvară

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a marcat debutul Lunii Plantării Arborilor și a campaniei de împăduriri de primăvară …

Comentează

Incendiu devastator într-un club din Macedonia de Nord: Tragedie cu zeci de morți, asemănătoare cu Colectiv

O noapte de distracție s-a transformat într-un coșmar în orașul Kocani, Macedonia de Nord. Un incendiu violent a izbucnit …

Comentează

Accident rutier între localitățile Fântânele si Frumușeni

În după-amiaza zilei de 16 Martie, în jurul orei 14,30 a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, …

Comentează

Apple iPhone 16e lansat, are o singură cameră la spate de 48MP

Apple iPhone SE 4 a fost așteptat de mai mult timp, în schimb compania americană a lansat telefonul iPhone 16e. Este de fapt același telefon …

Comentează

Cele mai fiabile mașini second de pe piață

Când cumperi o mașină rulată, fiabilitatea este unul dintre cele mai importante criterii de selecție. O mașină fiabilă îți oferă …

Comentează