Politic
Dăncilă discută, luni, cu managerii de spitale pe tema salariilor din Sănătate
Premierul Viorica Dăncilă se va întâlni, luni, la ora 13.00, la Palatul Victoria, cu manageri de spitale, pentru a discuta despre salariile din sistemul de sănătate.
Corupția din Guvernul român, criticată de SUA. Ce spune raportul americanilor despre presa de la noi
Corupţia şi lipsa de transparenţă sunt principalele aspecte criticate în raportul incendiar, de 38 de pagini, realizat de Guvernul american.
Roxana Tabuia (PNL): „Când proiectele Aradului sunt pe masa consilierilor, cei din PSD își iau un weekend prelungit”
„Sfidarea consilierilor PSD față de arădeni continuă. Astăzi când pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local erau proiecte importante pentru orașul nostru, cum ar fi cele privind gestionarea deșeurilor, …
Primarul Gheorghe Falcă : „Am reușit să salvăm 30 milioane euro pentru Arad! PSD-ALDE au fugit de vot!”
„Aradul risca să piardă fonduri europene în valoare de 30 milioane de euro din cauza piedicilor puse de către consilierii PSD-ALDE și independentul Lupaș. Cu ajutorul celor din PNL, UDMR, aparatului din Primărie …
Viceprimarul Bibarț: „Doamnă prefect, domni consilieri PSD vă asumați pierderea în instanță a procesului împotriva Primăriei privind salubrizarea și dezăpezirea!”
“Vreau să vă reamintesc că anul trecut când Aradul a avut probleme cu salubrizarea și dezăpezirea, când municipalitatea se zbătea să reglementeze problema, consilierii PSD s-au dovedit sfidători și nu …
Finanţele schimbă iar legile fiscale
Ministerul Finanțelor modifică normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
Iohannis atacă decizia Guvernului de mutare a ambasadei la Ierusalim: ”Nu am fost informat”
Președintele României Klaus Iohannis a criticat decizia Guvernului de începere a demersurilor de mutare a ambasadei din Israel la Ierusalim. Decizia a fost anunțată joi seară de președintele PSD Liviu …
Cristian Sălășan, consilier PNL: ,,Ne dorim o politică locală transparentă în orașul Lipova"
Grupul consilierilor locali ai PNL Lipova a depus un proiect de hotarâre în Consiliul Local Lipova, în vederea stabilirii unei zile din lună și a unei ore fixe pentru ședințele ordinare de Consiliu …
Dorin Stanca (PNL): “Avem nevoie de creștere economică bazată pe producție”
Creșterea economică cu care se laudă Guvernul PSD este fragilă și înșelătoare, pentru că se bazează pe consum și aproape deloc pe aportul producției. PNL a arătat de mai multe ori că ne confruntăm în …
Claudia Boghicevici: „PSD – ALDE continuă să bulverseze sistemul de pensii”
Guvernul condus de alianţa PSD – ALDE continuă atacurile la Pilonul II de pensii, cu consecinţe dezastruoase pentru interesele pe termen lung ale României.
UVVG Arad a deschis platforma de înscrieri pentru anul universitar 2025-2026
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad (UVVG) a deschis platforma online de înscrieri pentru admiterea în anul …
O bombă de calibrul de 100 mm găsită pe un șantier din apropierea Stadionului UTA
În urma unui apel la 112, care anunța găsirea unui element de muniție descoperit în timpul efectuării unor lucrări inginerești, …
Elon Musk pierde 45 de miliarde de dolari în primele 100 de zile ale lui Trump la Casa Albă
După doar 100 de zile de la învestirea lui Donald Trump ca președinte al SUA, fondatorul Tesla și SpaceX, Elon Musk, a pierdut 45 de …
Cum folosim Inteligența Artificială zi de zi – Ghid rapid pentru începători
Inteligența Artificială este deja aici – și probabil o folosești fără să îți dai seama În fiecare zi, fără prea mult …
UAV vă invită la tenis de masă!
15 mai e data la care UAV și WEBASTO vor organiza, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, Academia de Tenis de Masă …
Incendiu izbucnit la vegetație uscată și deșeuri menajere în localitatea Bontești
În această după-amiază, în jurul orei 15:00, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Gurahonț au intervenit pentru …
Rufe curate, timp câștigat: secretul unei rutine moderne și fără stres
Puține activități casnice au trecut printr-o transformare atât de radicală precum spălarea rufelor. De la spălatul cu mâna în …
Blackout în vestul Europei. Electricitatea a fost restabilită în aproape 90% din Spania. Franţa a trimis luni doi gigawaţi de energie electrică în Peninsula Iberică
Electricitatea a fost restabilită în aproape 90% din Spania continentală după pana masivă care a lovit Peninsula Iberică, a anunţat …
Recons anunță concurs de recrutare pentru ocuparea unui post în cadrul Compartimentului Bazinul de înot Polo
Dacă documentul nu se încarcă, îl puteți descărca de aici.
Recons Arad anunță licitații pentru locuri de parcare de reședință în Alfa și Vlaicu
Serviciul Parcări de Reședință din cadrul S.C Recons S.A vă aduce la cunoștiință faptul că în perioada 29.04.2025-14.05.2025 se pot …