Local
Arădeni care nu trebuie uitați - Adriana Chiriță
Se intâmplă extrem de rar ca artiștii, fie că sunt pictori sau actori, sculptori sau muzicieni, să-și propună ca profesiune de credință eludarea reflectoarelor și a zgomotului vieții diurne spre a-și …
Serată de tango și spectacol de dans în aer liber pe strada pietonală "1 Decembrie"
Programul "Aradul Dansează - Vino și Tu!" organizat de Primăria Municipiului Arad alături de școlile de dans Tango Evolution Arad și Royal Steps a debutat în seara de 3 august cu o milonga, adică serată de …
Cu nepotul lui Osama bin Laden la Cinema ARTA
P(r)oza zilei. Hassan bin Laden, unul dintre nepoții celebrului Osama bin Laden, împreună cu soția (cea cu capul acoperit de burdă în poza alăturată), se află de câteva luni de zile …
Lajko, țiganul zburător
”Io-s țigan și mama-i cioară, tata cântă din vioară.” (Folclor din Republica Populară Română) Iarăși (și din nou) Centrul Municipal de Cultură s-a întrecut pe sine însuși, …
INVITAȚIE LA CURS INSPECTORI RESURSE UMANE 16 septembrie 2019 – 16 octombrie 2019
Programul se adresează persoanelor care doresc să se califice în întocmirea și gestionarea documentelor ce țin de evidența muncii într-o organizație, de gestionare a relațiilor dintre angajat și …
Tabără de limbă și cultură elină la Văsoaia
În perioada 22-30 iulie 2019, s-a desfășurat, în satul Văsoaia din judeţul Arad, a 4-a ediție a Taberei de limbă și cultură elină. Printre organizatori se numără Fundaţia „Humanitas …
CCIA Arad organizează curs autorizat Consilier pentru Dezvoltare Personală
Cursul autorizat Consilier pentru Dezvoltare Personala – cod COR 242324- este un curs acreditat de A.N.C. – Autoritatea Nationala pentru Calificari (fost CNFPA)
Secția Clinică Gastroenterologie va fi dotată anul acesta cu un sistem de videoendoscopie digestivă în valoare de 178.000 de lei
După ce Consiliul Județean Arad a cumpărat anul trecut, pentru Secția Clinică Gastroenteroogie un videocolonoscop și un videogastroscop ambele în valoare de 180.000 de lei, anul acesta, s-au alocat fonduri pentru …
Cu finalistele concursului Miss Arad 2019 la activități cultural-caritabile
În aceasta perioadă finalistele concursului Miss Arad au fost implicate în activități cultural-caritabile, împreună cu voluntarii Bibliotecii Estivale și cu tinerii Asociației Integra. Într-un cadru …
ȘCOALA DE VARĂ la Școala Gimnazială ,,Adam Nicolae”Arad
ȘCOALA DE VARĂ ediția 2019 La Școala Gimnazială ,,Adam Nicolae”Arad, s-a derulat Proiectul ,, Școala de vară” , perioada: iunie- iulie 2019. Elevii unității noastre de …
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad vă invită la slujbele de Paște în Campusul Universitar
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad adresează invitația întregii comunități academice și locale de a participa la …
Campanie a UVVG în grădinițe! Un zâmbet pentru fiecare pacient din Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad
Peste o mie de aranjamente cu tematică pascală primite în dar au luminat fața pacienților spitalizați în aceste zile în …
S-a deschis Târgul de Paști din Piața Catedralei arădene
Sâmbătă, 11 Aprilie, a avut loc cel mai așteptat eveniment al primăverii la Arad și anume deschiderea Târgului de Paști din …
Prognoză meteo: Urmează două săptămâni cu temperaturi peste normalul perioadei
Conform estimărilor meteorologice pentru intervalul următor, România se va confrunta cu o perioadă mai caldă decât în mod …
Ziua Internațională a Romilor sărbătorită în Piața Reconcilierii (Foto)
Romii arădeni, împreună cu oaspeții lor din țară și străinătate au sărbătorit în acest an Ziua Internaționaă a Romilor …
Cum să alegi o drujbă dacă ești începător?
Fie că vrei să tai lemne pentru sobă, să toaletezi pomii din grădină sau să te apuci de proiecte de bricolaj, o drujbă este unealta ideală …
Ceremonia de predare-primire a comenzii și Drapelului de Luptă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad
Astăzi, 10 aprilie 2025, pe platoul unității Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad, a avut …
UVVG a deschis miercuri porțile celor peste două mii de liceeni arădeni, aflați în Campusul Universitar
Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad a înregistrat un succes miercuri prin organizarea unei noi ediții a …
Cererea de energie a centrelor AI va exploda până în 2030. Experții avertizează asupra presiunii uriașe asupra rețelelor electrice
Cererea de energie generată de centrele de date va crește accelerat până în 2030, iar centrele dedicate inteligenței artificiale vor …
11 pacienți cu afecțiuni urologice de litiază renală au fost operați joi și vineri în cadrul unui workshop organizat de către echipa medicală a Secției Clinice Urologie
11 pacienți cu afecțiuni urologice de litiază renală au fost operați joi și vineri în cadrul unui workshop organizat de către echipa …