Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad lansează proiectul “Sprijinirea inițiativelor antreprenoriale din Regiunea Vest”
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad lansează proiectul “Sprijinirea inițiativelor antreprenoriale din Regiunea Vest”, proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Scopul principal al proiectului îl constituie sprijinirea și dezvoltarea antreprenoriatului ca formă de ocupare pe cont propriu și de creare de noi locuri de muncă, respectiv creșterea sustenabilă a ocupării în Regiunea Vest prin înființarea și susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană.
Perioada de derulare a proiectului este de 36 de luni, ianuarie 2018 – decembrie 2021, iar valoarea totală a acestuia este de 1.878.515,42 euro. Valoarea eligibilă nerambursabilă FSE este de 1.596.738,11 euro, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național este de 281.777,3 euro.
În vederea realizării obiectivului proiectului Camera de Comerț Arad va derula trei activități, după cum urmează:
- Formare antreprenorială (12 luni) - pentru 324 persoane din grupul țintă (minim 20 de persoane în fiecare județ al Regiunii V) și selectarea a minim 36 de planuri de afaceri pentru finanțare, fiecare plan având o valoare medie de 156.000 lei/afacere. Planurile de afaceri vor trebui să îndeplinească anumite condiții: înființarea unei afaceri nonagricole în mediul urban, angajarea a minim 2 persoane, valoarea planului de afaceri să fie de maxim 40.000 euro (în lei la cursul de schimb Inforeuro aferent lunii August 2016 de 4,4585 lei/euro), persoana care depune planul de afaceri are reședința sau domiciliul în mediul rural sau urban, în Regiunea Vest și nu aparține categoriei de tineri NEETs (care nu urmează nicio formă de învățământ și nici nu au un loc de muncă) cu varsta între 16 – 24 ani.
- Implementarea planurilor de afaceri finanțate din fonduri FSE (18 luni)
În vederea asigurării competitivității afacerilor și implementării planurilor de afaceri selectate se va înființa un Centru Antreprenorial, vor fi organizate 4 workshop-uri, se va crea o rețea antreprenorială și vor fi stabilite parteneriate cu incubatorul de sprijinire a afacerilor din Arad (UAV IT).
- Program de monitorizare a funcționării și dezvoltării afacerilor finanțate (6 luni)
În această ultimă etapă se vor furniza servicii de consultanță și mentorat pentru dezvoltare pentru 36 întreprinderi, organizare a 3 workshop-uri, dezvoltare rețea antreprenorială și valorificarea parteneriatului cu incubatorul din Arad, asigurarea sustenabilității prin continuarea funcționarii CA și furnizării de servicii specializate.
Grupul țintă al proiectului este format din persoane fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a. intenționează să înființeze o afacere nonagricolă în mediul urban;
b. au reședinta sau domiciliul în mediul rural sau urban;
c. au reședinta sau domiciliul în Regiunea Vest (în care se implementează proiectul);
d. nu aparțin categoriei de tineri NEETs (care nu urmează nicio formă de învățământ și nici nu au un loc de muncă) cu vârsta între 16 – 24 ani.
Pentru detalii:
Tel.: +40 257 208 800
Fax: +40 257 254 200
E-Mail: ccia@ccia-arad.ro