Agresiv cu copiii din parc, și-a rupt și hainele de pe el
Un individ cu probleme psihice a avut un comportament agresiv cu copiii care se jucau în parcul de le strada Cărămidarilor, apoi și-a rupt hainele de pe el.
„În data de 04.03.2024, în jurul orei 16:00, în urma unei sesizări transmise de către un cetățean prin dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Arad, polițiștii locali au identificat și amendat, conform prevederilor Legii nr. 61/1991, o persoană de sex masculin, care manifesta un comportament agresiv față de copiii care se aflau în spațiul de joacă amenajat în parcul situat pe strada Cărămidarilor.
Deoarece până la sosirea echipajului, bărbatul și-a rupt hainele cu care era îmbrăcat, iar în momentul în care a observat agenții de poliție locală a încercat să fugă, manifestând în continuare un comportament care indica faptul că se confrunta cu o problemă de sănătate mintală, polițiștii locali au procedat la încătușarea individului, solicitând o ambulanță la fața locului, în vederea gestionării situației medicale.
M.S., în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul în Municipiul Arad, a fost transportat la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, iar ulterior internat la Secția de Psihiatrie”, susțin reprezentanții Poliției Locale.
Sursa foto: Poliția Locală