Activitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad în perioada 28.07 – 28.08.2017
Subiecte abordate cu ocazia conferinței de presă, organizatemiercuri, 30 august, la sediul Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad:
- Planificarea, organizarea, desfășurarea și rezultatele obținute pe timpul
misiunilor pe linie de asigurare și restabilire a ordinii publice la nivelul
județului Arad, în perioada 28.07 – 28.08.2017
- Mediatizarea unui caz social;
În perioada analizată, au fost organizate şi executate misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice în zona de responsabilitate,
atât prin patrule de jandarmi cât şi în cooperare cu alte instituţii cu atribuţii în domeniul ordinii publice, având ca obiectiv creşterea
climatului de siguranţă civică a cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii stradale.
În perioada 28.07.2017 - 28.08.2017 au fost executate 87 misiuni de asigurare a ordinii publice, dintre care exemplificăm:
- la manifestații sportive au fost executate 9 misiuni cu 64 jandarmi (ex. Meciurile de fotbal din cadrul Ligii a II -a și a III – a, ).
- la manifestațiile cultural-artistice au fost executate un număr de 70 de misiuni cu 297 jandarmi (zilele localităților din județ).
- La manifestații religioase au fost executate 3 misiuni cu 55 jandarmi. Aici exemplificăm manifetările cu public numeros din zona lăcașelor de cult unde s-au desfășurat activități cu specific religios ocazionate de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului.
- au fost asigurate măsurile de ordine și siguranță publică în zona centrelor de evaluare pe timpul desfășurării examenului de Bacalaureat, însumând 5 misiuni cu un efectiv de 21 jandarmi;
- În cooperare cu Poliția au fost executate 408 patrule mixte în misiuni de menținere a ordinii publice, fiind folosiți, în medie, 13 jandarmi zilnic, atât în municipiu cât și în județul Arad.
- în mediul urban: 306 jandarmi;
- în mediul rural: 102 jandarmi;
- În cooperare cu I.T.P.F. Oradea, în zona punctului de trecere a frontierei Nădlac II, au fost executate 30 misiuni, unde au fost folosiți 60 jandarmi. În această perioadă jandarmii au ajutat la descoperirea a 23 imigranți, care au încercat să treacă fraudulos frontiera de stat.
- În cooperare cu D.G.A și SCCO au fost executate 2 misiuni la care s-au folosit 28 jandarmi, pentru punerea în aplicare a 11 mandate de percheziție și 12 mandate de aducere;
- în Stațiunea balneoclimaterică Moneasa au fost executate zilnic misiuni de menținere a ordinii publice pe traseele turistice și în stațiune, fiind folosiți 2 jandarmi/zi.
În această perioadă au fost întocmite acte de sesizare pentru un număr de 11 infracțiuni ocazie cu care au fost identificați 13 autori și
au fost aplicate 207 sancțiuni contravenționale în valoare de 59.580 lei:
- Legea 61/1991/R - pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice – 178 sancțiuni contravenționale în valoare de 45.880 lei;
- Legea 12/1990/R - privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite – 21 sancțiuni contravenționale în valoare de 7.500 lei;
- Legea 171/2010 - privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice – 1 sancțiune contravențională în valoare de 3.000 lei;
- OU 23/2008/Actualizată - privind pescuitul şi acvacultura – 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.700 lei;
- Legea 60/1991/Republicată – privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice – 1 sancțiune contravențională în valoare de 500 lei;
Genuri de infracțiuni constatate: ,,violența în familie”, ,, lovirea sau orice alte acte de violență cauzatoare de suferin-
țe fizice“,,punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produ-
se identice ori similare”, infracțiuni în domeniul piscicol, infracțiuni în domeniul produselor accizabile. Totodată în perioada
analizată efectivele inspectoratului au ridicat în vederea confiscării și predării organelor abilitate 7.200 fire de țigarete (360 pachete de
țigări), în cauză fiind întocmite, pe numele a doi bărbați, acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, pentru infracțiunea
de ,,Colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau
a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate
săvârșirii acesteia”, faptă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată prin O.U.G.
nr. 54/2010.
Exemple infracțiuni:
- În data de 06.08.2017, în jurul orei 09.10, echipajul de jandarmi aflat în serviciul de ordine și siguranță publică, a observat în zona Pieței Spitalului, din mun. Arad un autoturism, la care șoferul a schimbat brusc direcția de mers la vederea acestora. Existând suspiciuni cu privire la comportamentul șoferului, jandarmii au trecut la interceptarea acestuia, iar în scurt timp, autoturismul a încetinit și de pe locul din dreapta a sărit un bărbat, având în mână un bagaj voluminos și a luat-o la fugă printre blocurile din zonă. Imediat a fost prins iar în bagaj, jandarmii au descoperit 300 pachete cu țigări de contrabandă. În cauză au fost întocmite actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.
- În data de 08.08.2017, în jurul orei 21:20, echipajul de jandarmi aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în zona gării CFR Arad, au observant doi bărbați care se băteau pe platoul din fața gării, iar unul dintre aceștia avea în mână un obiect metallic cu lama lată și grea (satâr).
- În data de 09.08.2017, în jurul orei 15:10, un echipaj de jandarmi aflat într-o acțiune în colaborare cu reprezentanți piscicoli, au depistat în apropierea localității Șicula cinci bărbați, ce se întorceau de la pescuit având asupra lor o plasă de tip setcă cu o lungime de aproximativ 6 m și lățime 1,5 m. Având în vedere că ,,producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit commercial”, constituie infracțiune, jandarmii le-au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.
Pe linia prevenirii violenței în sport, în luna august, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, în colaborare cu Direcția Județeană de
Sport, a organizat o întâlnire cu instituții și organizații cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței în sport, unde s-au pus accent
pe obligațiile organizatorilor de competiții sportive , ale personalului de ordine și siguranță publică și măsurile ce se aplică în
situația nerespectării prevederilor legale în domeniu.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad cu efectivele din subordine execută misiuni de pază si protecție instituțională la 24 obiective
de importanță pentru activitatea statului.
De asemenea în baza contractelor de prestări servicii, am executat 25 misiuni de pază și protecție a transporturilor speciale și de valori.
În perioada următoare Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad continuă procedurile de eficientizare a activităților pe linia misiunilor
/ activităților de ordine și siguranță publică / pază și protecție instituțională prin :
- creșterea gradului de siguranță al cetățeanului în zona de responsabilitate a unității;
- asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică la manifestările cultural artistice/religioase, preconizate a se desfășura în luna septembrie 2017;
- activități de verificare a condițiilor de securitate pentru participanți la arenele sportive unde se vor desfășura competiții sportive, sezonul competițional 2017 – 2018;
- analizarea riscurilor cu beneficiarii, pe linie de pază și protecție instituțională;
INSPECTOR ŞEF AL I.J.J. ARAD
Colonel
AXENTI NICOLAE SORIN