A plecat dintre noi un Mare Om… și mai avea atâtea de făcut… DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!
AUREL ARDELEAN
(4 iulie 1939 – 26 decembrie 2018)
Rector fondator al Universității de Vest ”VASILE GOLDIȘ” din Arad, iar mai apoi Președinte al universității…
… așa îl cunosc arădenii pe Profesorul Aurel Ardelean, el cu siguranță fiind însă mult mai mult de atât. Profesorul Ardelean a fost un adevărat ”Om al Cetății”, a fost un cetățean responsabil, model pentru concetățeni, uneori înțeles de aceștia, alteori poate nu…
Dacă astăzi Aradul este recunoscut ca oraș al Marii Uniri - CAPITALA POLITICĂ A MARII UNIRI – i se datorează profesorului Ardelean, care împreună cu alți intelectuali ai Aradului au pus bazele Universității arădene ce a preluat numele lui VASILE GOLDIȘ - omul politic arădean care la Alba Iulia proclama MAREA UNIRE.
Nu de puține ori profesorul Ardelean s-a confundat cu profesorul Vasile Goldiș. Amândoi au fost mari idealiști…
Destinul a făcut ca profesorul Ardelean să treacă spre cele sfinte în Anul Centenerului Marii Uniri, fără a vedea instalat la Arad Monumentul Marii Uniri, monument la care a visat și Vasile Goldiș…
Profesorul Aurel Ardelean va fi mereu prezent aici, alături de noi, iar Universitatea de Vest ”VASILE GOLDIȘ”, fondată la inițiativa sa, va sta mărturie prezenței SALE…
Ce poți să spui despre o viață de om în câteva rânduri?
Egiptenii au fost cei mai ”sintetici” dintre pământeni, pentru ei trecutul se rezuma la menționarea unui nume pentru a desemna o epocă.
Pentru Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș”, numele AUREL ARDELEAN înseamnă începutul și întreg parcursul de până acum… Aurel Ardelean este sinonim cu Universitatea care poartă numele lui Vasile Goldiș, cel care spunea tuturor românilor la Alba Iulia că merită să se trăiască pentru un ideal comun românesc și într-o singură țară românească, dar împreună în bună înțelegere cu toate comunitățile naționale.
Aurel Ardelean a încercat să pună în practică, la Arad, principiul lui Vasile Goldiș: ”PRIN NOI ÎNȘINE!”, considerând că România nu se poate dezvolta decât dacă are un popor educat, instruit, bine pregătit profesional, iar vocația lui de dascăl l-a îndemnat să pună bazele unui sistem de învățământ superior la Arad.
Indiferent de critici sau păreri adverse, Aradul nu poate avansa în rândul orașelor de prim rang din România fără a fi un Centru Universitar cât mai puternic în plan național și internațional. Profesorul Ardelean a reusit să pună bazele, la Arad, unui sistem de învățământ medical - sistemul poate cel mai complex, mai costisitor și mai pretențios, pentru că medicina înseamnă … în primul rând viață, sănătate … iar sănătatea este cea mai importantă pentru fiecare dintre noi. Cineva trebuia să încerce și în Arad, iar profesorul Ardelean și-a asumat – cu toate criticile și opoziția - această misiune.
A sprijinit activitatea specialiștilor istorici prin susținerea specializării Istorie la universitate chiar și atunci când mulți considerau că nu este ”profitabilă”. Ce poate fi mai profitabil decât cunoașterea propriei identități? De unde venim și unde ne ducem? Profesorul Ardelean a pus Aradul pe harta țării și în acest domeniu, a pus bazele Muzeului Memorial ”VASILE GOLDIȘ”, mai mult chiar s-a implicat în sprijinirea cercetărilor asupra trecutului … a reînființat ASTRA Arădeană, dar s-a preocupat și de sprijinirea cercetării operelor lui Ioan Slavici sau Tudor Arghezi …
Sunt atât de multe domenii sprijinite de profesorul Ardelean, încât cu siguranță ușor poți omite câteceva din domeniile: sănatate, științele umaniste, juridice, economice, inginerie, sport…
A fost un dascăl de vocație, un om de știință perseverant, s-a implicat în politică, considerând că oamenii politici trebuie să fie sensibilizați de valorile reale ale societății … te întrebi cum de reușea să facă atâtea lucruri… era la birou dimineața de foarte devreme și pleca de la birou sau de la universitate / facultate / centru de cercetare, noaptea foarte târziu. Nu s-a menajat și nu i-a menajat pe cei din jur. Era foarte greu să te adaptezi ritmului de viața a profesorului Aurel Ardelean.
Sa nu uităm familia. A fost un Om al familiei, încercând să coaguleze în jurul său membrii familiei… era ”sufletul” FAMILIEI, aceasta fiind cea care i-a dat puterea de a lua de la capat – în fiecare zi - fiecare inițiativă, ideie, proiect…
Dacă am face o scurtă statistică despre preocupările profesorului Aurel Ardelean, am putea spune:
AUREL ARDELEAN (4 iulie 1939 – 26 decembrie 2018)
- Preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”din Arad
- Preşedintele Consiliului de Administraţie
- Preşedintele Fundaţiei Universitare „Vasile Goldiş” din Arad
- Președintele Asociației pentru ridicarea Monumentului Marii Uniri la Arad
- Preşedintele Fundaţiei pentru Medicină Celulară şi Moleculară din România
- Director – Şcoala Doctorală de Biologie - IOSUD – UVVG Arad
- Director – Institutul de Ştiinţe ale Vieţii – UVVG Arad
- ACTIVITATEA DIDACTICĂ: Botanică farmaceutică, Biologie celulară şi moleculară
- ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ ŞI DE CERCETARE: cărţi, tratate, monografii: 85 cărţi, tratate, monografii; editor / coordinator: 56 volume; numeroase capitole publicate în monografii internaţionale, prelegeri de sinteză, cursuri, manuale de lucrări practice şi manuale şcolare; 79 de lucrări ştiinţifice de biologie, ecologie şi protecţia mediului; 60 de lucrări de istoria biologiei; 12 lucrări indexate în baza de date Web of Knowledge, Web of Science (ISI Thompson Reuters); peste 250 de citări; Indice Hirsch 15, cf. Google Scholar: 810 citări ISI Proceedings Paper…
- Până în 1989 - Profesor: Liceul Teoretic Chişineu Criş, Liceul Pedagogic Arad, Liceul Moise Nicoară Arad, Inspector şcolar de specialitate…
- 1974 – 1980: Doctor în Ştiinţe biologice, cu teza „Flora şi vegetaţia Crişului Alb, între izvoare şi oraşul Ineu” la Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj- Napoca.
- Membru în comisii de doctorat, concursuri - posturi didactice, admitere…
- Evaluator în competiţii CEEX, PNCDI I, PNCDI II, UEFISCDI…
- Membru al unor Academii din Romania sau străinătate: Academia de Ştiinţe Medicale din România; Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOŞR); European Academy of Science and Arts, Vienna/Salzburg (EASA); Albert Schweitzer World Academy of Medicine, Warsaw; Academia Brasilleira de Ciencias, Sao Paolo; Academy of Science New York; European University Association (E.U.A); National Association of Biotechnology, Norwich, UK; International Association for Ecology (INTECOL); European Association for Research on Plant Breeding Montpellier, France (EUCARPIA); Cellular Biology Society of York University, England; Electronic Microscopy Society - Royal Society of Ecology, Denmark; National Society of Ecology, Hungary; European Society of Human Genetics, Geneva; Danubians Rectors Conference (DRC).
- Membru in organizaţii/societăţi profesionale/ştiinţifice naţionale: Societatea Naţională de Biologie Celulară; Preşedinte al Societăţii Române de Biologie Celulară (SRBC) Filiala Arad; Societatea de Ştiinţe Biologie din România; Societatea Naţională de Morfologie Normală şi Patologică din România; Asociaţia Naţională a Grădinilor Botanice din România ANGBR, Preşedinte Filiala Arad; Comitetul Naţional de Istoria şi Filozofia Ştiinţei, CRIFST, Divizia Istoria Ştiinţei, Academia Română; Comitetul tehnic al plantelor medicinale şi aromatice; Comisia Naţională de Bioetică a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale; Comisia pentru Securitate Biologică / Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului / Ministerul Mediului Comitete de redacţie ale unor reviste naţionale sau internaţionale…
- Redactor sef reviste cu referenti şi colective editoriale internaţionale: Studia Universitatis "Vasile Goldiş" Seria Ştiinţele Vieţii (Life Sciences Series); Annals of the Romanian Society for Cell Biology (SRBC); Current Problems in Cellular and Molecular Biology (Probleme curente în Biologia Celulară şi Moleculară) Membru în comitet de redacţie revista cotata ISI 3 - Journal of Cellular and Molecular Medicine, Faculty of Medicine Carol Davila University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Ed. Carol Davila University Press (2009) - Romanian Journal of Morphology and Embriology (Journal of the Romanian Society of Morphology), Romanian Academy Publishing House Membru în comitet de redacţie reviste cu referenti şi colective editoriale 5 internaţionale - Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie – Serie nouă (editată sub egida MEN, ANCS, Colegiul Consultativ pentru CDI, CNCS) - Revista „Noema”, Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii (sub egida Academiei Române) - Annals Series in Biology Sciences, Academy of Romanian Scientists…
- Recunoaşterea prestigiului professional: Academia Română: Premiul ”Emanoil Teodorescu”; Premiul „Emil Racoviţă”; Premiul „Petre S. Aurelian”.
- PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI: Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.
- PATRIARHIA ROMÂNIEI: Medalia şi Diploma Omagială „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, cu ocazia Anului Omagial „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”
- ORDINUL MILITAR DE ROMÂNIA, membru al a Parlamentului European, NATO şi OSCE: Diploma Membru de Onoare în Grad de Comandor.
- Doctor Honoris Causa: Universitatea ”Liberty” din Sacramento, California, SUA; Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara; Universitatea ”Transcarpatia” din Ujgorod, Ucraina; Universitatea „Danubius” din Galaţi.
- Distincţii / Premii: Medalia de bronz „INVENTIKA; UEFISCDI: PN-II-RU-PRECISI-2014-8-7311; PN-II-RU-PRECISI- 2014-8-7335; „Excellence Award for Cross-border Cooperation in the DKMT Euroregion; Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad; Titlul de Onoare „Personalitate a Judeţului Arad”, conferit de Consiliul Judeţean Arad; Titlul „Cetăţean de Onoare” al Municipiului Baia-Mare, conferit de Consiliul Local al Municipiului Baia Mare; Titlul de Cetăţean de Onoare al Oraşului Sebiş; Titlul de Cetăţean de Onoare al Oraşului Chişineu – Criş, Jud. Arad.
PENTRU CINE DOREȘTE SĂ ÎȘI IA RĂMAS BUN DE LA
PROFESORUL AUREL ARDELEAN,
Joi 27 decembrie 2018, începând cu ora 18,00
HOLUL PRIMĂRIEI ARAD
Ora 20,00 – SLUJBĂ DE PRIVEGHERE
Vineri 28 decembrie 2018 – pe parcursul întregii zile
SALONUL OFICIAL
Campusul Universitar, str. Liviu Rebreanu, nr. 86, Arad
Ora 19,00 – SLUJBĂ DE PRIVEGHERE
Sâmbătă 29 decembrie 2018
SALONUL OFICIAL
Campusul Universitar, str. Liviu Rebreanu, nr. 86, Arad
Ora 13,00 – SLUJBA DE ÎNMORMÂNTARE
CIMITIRUL POMENIREA
SĂVÂRȘIREA SLUJBEI DE ÎNMORMÂNTARE