UTA s-a despărţit frumos de suporteri (Foto/Video)
Trimite pe
Facebook Digg Google Bookmarks Twitter StumbleUpon del.icio.us Reddit
A A
UTA şi-a luat frumos la revedere de la proprii suporteri, în ultimul meci disputat pe teren propriu în acest tur de campionat, iar cei aproximativ 600 de fani alb-roşii prezenţi în tribune nu au avut de ce regreta faptul că au înfruntat frigul pentru a-şi vedea favoriţii.

Şi asta pentru că elevii lui Roli Nagy au depăşit cu 4-0 (4-0) Mureşul Deva, după un meci pe care l-au dominat copios. Doar lipsa de concentrare în faţa porţii, mai ales în mitanul secund, a făcut ca diferenţa să nu fie mai mare.

Arădenii au presat încă din primele minute, iar prima lor reuşită a venit în min. 24, atunci când Bălan a centrat de pe partea dreaptă, iar Neagoe a trimis un şut pe colţul lung pentru 1-0. Avantajul s-a mărit în min. 36, centrarea lui Siminic, de această dată de pe partea dreaptă, fiind reluată în plasă de Miron, 2-0. Peste doar un minut Neagoe, perfect servit în adâncime de Bălan, a reuşit dubla, trimiţând un lob perfect peste goal-keeper-ul oaspeţilor, Coman, 3-0. Purece a închis tabela, în min. 45, atunci când a executat perfect o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri, 4-0. Dezastrul pentru deveni era conturat, o lovitură în plus pentru aceştia fiind şi eliminarea lui Dârvaru în secundele de prelungiri ale primei părţi.

La reluare UTA atacă cu toate liniile, dar Bălan, Drăghici sau Miron trec pe lângă majorarea scorului, spre dezamăgirea tribunei. Care aplaudă însă, la final, prestaţia favoriţilor, autori a celei mai clare victorii pe teren propriu în această primă parte de campionat. Care se va încheia pentru alb-roşii cu deplasarea de săptămâna viitoare, de la Piteşti, unde va avea loc partida cu FC Argeş.

UTA: Amadio – Calvin, Pocuca, Gligor, Siminic – Bălan, Ignea, Purece (Suslak min. 46), Neagoe (Hidişan min. 59) – Miron (Capătă min. 76), Drăghici. Rezerve: Smaranda – Pascariu, Nădăban, Drăgan.

Mureșul Deva: Coman – Bogman, Ambruș, Șerban (Ungur min. 46), Miheț – Deaconescu, Crișan, Petrescu (Dragu min. 65), Văidean – Melcea, Dârvaru. Rezerve: Igna – Drăgan, Tecsi, Moldovan

Au arbitrat: Paul Unimătan (Zalău) – Petru Gașpar, Bogdan Gheorghioiu (ambii Timișoara). Rezervă: Flavius Roșu (Timișoara). Observatori: Cornel Pantea (Oradea), Dan Firițeanu (Reșița).

Foto & Video: Florin Coita

Dacă ți-a plăcut articolul, urmărește ARQ.ro pe FACEBOOK! 

 
Adauga un comentariu
IMPORTANT
Autorul comentariului este singurul responsabil pentru opiniile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate.
ARQ.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website



Cod de validare (obligatoriu)

CAPTCHA Image Reload Image