Vremea Romania, Arad 5°C

Stiri Arad

UTA e pe val, dar... Nagy: "Poate ni s-a luat un an în care puteam să promovăm în Liga 1"

UTA e pe val, dar... Nagy:
Comentează 0

UTA a încheiat cu bine o săptămână în care a cucerit 9 puncte din tot atâtea posibile. La finalul jocului câştigat de elevii săi cu Afumaşşiul, anrenoru Roland Nagy a spus: 

„Încheiem bine o săptămână plină, grea, cu 9 puncte. După un antrenament cu Pîncota și o victorie prețioasă la o formație Luceafărul aflată în revenire de formă, am dat peste o echipă necunoscută. Nu am putut afla multe detalii despre ea și ne-am trezit cu o formație preocupată de fotbal ce ne-a chinuit, dar, per ansamblu, sunt fericit că am luat punctele. Cei de la Afumați și-au jucat șansa, au arătat un fotbal plăcut, însă noi rămânem mulțumiți de realizarea mini-obiectivului: trei victorii din ultimele trei meciuri. 

Adversarul și-a jucat șansa, a arătat un fotbal plăcut, dar în peisaj a apărut și un om alb-negru. Toată maniera de arbitraj a fost ceva înfiorător. Adversarii se împiedicau singuri și imediat se fluiera, la golul lor a fost offside sau nu, a fost cel puțin un penalty clar pentr noi, dar asistentul era absent, așa cum la Brașov un alt asistent făcea sprinturi de-a lungul tușei. Apoi, e de neconconceput ca un atac la minge, e adevărat periculos, dar din față, să fie pedepsit direct cu cartonaș roșu. Din punctul meu de vedere, arbitrajul de azi a fost cu dedicație. Se pare că unele echipe au gânduri mari și se gândesc la noi. Dacă tot tăcem unde ajungem? E doar mijlocul turului, ce va fi la finalul lui, sau la începutul returului?

Poate ni s-a luat un an în care puteam să promovăm în Liga 1. O spun cu tărie…că nu am jucat popice. Ceea ce s-a întâmplat la Baia Mare și Chindia Târgoviște s-a uitat, poate, prea ușor. În Liga 1 sunt bine mersi Mediașul și mai ales Timișoara, cu minus în clasament, e haosul fotbalului. Nimeni nu se sesizează. Observatorii sunt puși numai să dea note, acestea să fie de trecere și competiția merge mai departe bine mersi. Nimeni nu plătește. Numai noi, antrenorii, clubul, jucătorii, suferim. Poate unii dintre fotbaliști ar avea un alt viitor dacă nu ar fi aceste probleme, sau aveau deja… Sunt foarte dezamăgit. Ori acesta e nivelul și atâta pot arbitrii și ne conformăm situației, ori acesta e fotablul românesc și degeaba ne tot plângem că suntem unde suntem

Îmi felicit echipa pentru atitudine și dorință în condiții grele. Avem o echipă tânără, un lot pe care-l luăm ca atare, angrenat în toate competițiile posibile pentru a crește. Suntem doar la mijlocul turului, sper să devenim un lot mai competitiv, cu o concurență pe măsură, mai aproape de ceea ce mi-am dorit încă de la începutul sezonului. Trebuie să ai jucătorii potriviți pentru un campionat de 38 de etape, altfel nu poți tinde la un obiectiv important”.

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite