Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ultimele stiri

TIR răsturnat în sensul giratoriu de la joncțiunea drumului spre Pecica cu Autostrada A1

În dimineața zilei de marți, 22 martie, în jurul orei 11,30, conducătorul unui autotren, care venea cu mastodontul din direcția Arad și intenționa să urce pe Autostrada A1, în momentul în care a …

Comentează 0

Comuna Vladimirescu - investițiile se țin lanț, aproape 30 de proiecte noi pentru anul 2022 (FOTO)

De departe comuna Vladimirescu este una foarte dezvoltată din toate punctele de vedere, iar când vorbim de investiții, putem spune că aici proiectele se țin lanț, astfel că nu se finalizează o investiție până …

Comentează 0

Autoritățile chineze, în ALERTĂ de COVID: un oraș cu 9 milioane de locuitori, plasat în CARANTINĂ

Oraşul chinez Shenyang, cu nouă milioane de locuitori, a fost plasat, astăzi, în carantină. Decizia vine în contextul în care China se confruntă în această perioadă cu cea mai gravă recrudescenţă …

Comentează 0

Au început lucrările la podul de pe strada Andrei Şaguna, unul dintre cele mai mari proiecte pe fonduri europene

Lucrările la podul peste Mureş de pe strada Andrei Şaguna, unul dintre cele mai mari proiecte pe fonduri europene, au început ieri. Vorbim despre o investiţie importantă, care va contribui la reducerea traficului pe …

Comentează 0

Sergiu Bîlcea: „Aradul trebuie să fie pregătit să ia banii europeni pentru Cetate”

Finanțarea din bani europeni pentru trecerea Cetății în circuitul civil este un obiectiv realizabil și o prioritate pentru Arad și pentru deputatul PNL Sergiu Bîlcea. Accesarea fondurilor trebuie pregătită din …

Comentează 0

Compania de Apă anunță citirea apometrelor la abonați pentru această săptămână

Marti 22.03.2022Oltului, Agricultorilor, Timisului, B. Novac,A. Purice, Cocorilor, Vrabiei, Musetel, Cucului, Ioan Fluieras, Ilarion Felea, Al. Amara, Maramures, Constantin  Brancoveanu, Vasile Conta, Obedenaru, Aleea Tomis, …

Comentează 0

Acest tip de sex este INTERZIS prin lege. Mulţi îl practică fără să ştie

Deşi pare greu de crezut, există ţări unde sexul este foarte bine reglmentat, cel puţin din punct de vedere legislativ. Există legi extrem de bizare, unele dintrele ele chiar ridicole, însă te poţi trezi cu dosar …

Comentează 0

Vremea 22 martie - Cod galben de intensificări ale vântului - Vine și primăvara cu temperaturi de peste 20 de grade

Vremea în data de 22 martie este una destul de capricioasă însă temperaturile încep să crească.

Comentează 0

Săvârșin - o comună mereu fruntașă la investiții (FOTO şi VIDEO)

Săvârșinul este una dintre cele mai frumoase comune de pe Valea Mureșului, fiind un reper atât pentru frumusețea locurilor, dar totodată un reper din punct de vedere cultural și al tradițiilor locale. …

Comentează 0

Proiect „Granturi capital de lucru”

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Ansamblul „Balgarče” din Vinga a cucerit publicul bulgar din Chicago

Ansamblul „Balgarče” - o formație de dans și muzică populara a bulgarilor bănățeni din satul Vinga, judetul Arad, a susținut un …

Comentează 0

Compania de Apă Arad anunță că, joi, 02.05.2024, activitatea cu publicul în cadrul Companiei de Apă Arad va fi suspendată

Compania de Apă Arad anunță că, joi, 02.05.2024, activitatea cu publicul în cadrul Companiei de Apă Arad va fi suspendată, pentru …

Comentează 0

„Descoperă-ţi Darul Divin”, cu autor Sorina Anca

Pe data de 26 aprilie, a avut loc lansarea cărții „Descoperă-ţi Darul Divin”, autor Sorina Anca. ”Fiecare dintre noi ne-am …

Comentează 0

Iustin Cionca: „Aradul dobândește încă un spațiu pentru învățământ!”

Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu" Arad, a fost inaugurat, în prezența …

Comentează 1

Simfonia Maritimă cu Montanaro

În data de 7 mai, marți, de la ora 19, la invitația Companiei de Teatru „Aradi Kamaraszínház” publicul arădean …

Comentează 0

Stagiu de practică în Granada pentru elevii Liceului Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad

În perioada 15-26 aprilie 2024, un grup de 22 elevi din clasele a X-a A, B și C, de la Liceul Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad, …

Comentează 0

Două delegații din Provincia Hainan (Republica Populară Chineză) au fost primite astăzi de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca

Delegația politică a fost condusă de Miao Yanhong și a discutat crearea unui grup de lucru care să pregătească pentru anul viitor programul …

Comentează 0

CAMPIONII ARADULUI LA PENTATLON, ÎN TOP 10 LA OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR DESFĂȘURATĂ LA RÂMNICU VÂLCEA!

Clasări în Top 10 pentru elevii Denise Bejan (clasa a IX-a la Colegiul Particular „Vasile Goldiș” Arad) și Leonardo Igreț …

Comentează 0

Canalizare pentru comuna Olari prin fondurile Anghel Saligny!

Astăzi, la București, Petru Răuț, primarul comunei arădene Olari și  Adrian-Ioan Veștea, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și …

Comentează 0

Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim în Parohia Păiușeni

Învăluiți de mireasma duhovnicească a mărețului praznic al Intrării Domnului în Ierusalim, în Parohia Păiușeni după datina …

Comentează 0