Ultimele stiri
Pașaport obținut contra sumei de 3.000 de euro, prezentat de un tânăr la Nădlac II
La Nădlac II, au fost verificate actele unui cetățean din Iran care a prezentat la controlul de frontieră un pașaport austriac, fals. Bărbatul intenţiona să ajungă, în mod fraudulos, în Spaţiul …
Glad Varga, mesaj de Ziua Mondială a Apei: „Îmi exprim aprecierea pentru specialiştii din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad”
Deputatul liberal arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Apei, care este sărbătorită astăzi. Acesta susţine că îşi exprimă …
Vești bune pentru Arad: 12,3 milioane de lei de la Guvern pentru gaz și constructor pentru pasajul din Micălaca!
Deputatul PNL Sergiu Bîlcea a anunțat două vești bune pentru Arad: de la Guvern vin bani pentru apă caldă și căldură și se deblochează lucrările la pasajul din Micălaca. Sprijinul Guvernului acordat pentru …
Revista, Tipografia și Editura Gutenberg Arad, își iau un ultim "Bun Rămas" de la cel care s-a implicat profund în primul demers privind Revista Gutenberg!
Astfel că, de la un Buletin Biobibliografic ,Revista a devenit una longevivă și apreciată!
Pasajul din Micălaca are un nou constructor
DRDP Timișoara a stabilit rezultatul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Pasaj denivelat pe centura de ocolire Arad (DN 7 km 540+248) peste CF Arad - București”. Ofertantul desemnat …
Opt migranți din Orientul Mijlociu au fost găsiți ascunși printre anvelope, la Vărșand
Poliţiştii de frontieră de la Vama Vărșand au depistat opt cetăţeni din Afganistan și Pakistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu …
Conduceau cu viteză excesivă pe DN79 Arad-Oradea
În cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii Serviciului Rutier, la sfârșitul săptămânii trecute, au fost depistați doi conducători auto, care nu au respectat limita de viteză pe D.N. 79 …
TIR răsturnat în sensul giratoriu de la joncțiunea drumului spre Pecica cu Autostrada A1
În dimineața zilei de marți, 22 martie, în jurul orei 11,30, conducătorul unui autotren, care venea cu mastodontul din direcția Arad și intenționa să urce pe Autostrada A1, în momentul în care a …
Comuna Vladimirescu - investițiile se țin lanț, aproape 30 de proiecte noi pentru anul 2022 (FOTO)
De departe comuna Vladimirescu este una foarte dezvoltată din toate punctele de vedere, iar când vorbim de investiții, putem spune că aici proiectele se țin lanț, astfel că nu se finalizează o investiție până …
Transformarea balconului într-un spațiu confortabil și versatil: Idei și soluții de închidere
Balconul unei locuințe este adesea folosit ca un spațiu subutilizat sau chiar ignorat, servind fie ca depozit, fie ca o simplă zonă de relaxare …
P(r)oza zilei: Când artiștii sunt protejați, din spate, de politic!
P(r)oza zilei: Când artiștii sunt protejați, din spate, de politic! P(r)ozeur: Vasile de Zărand
Surorile Hrițcu expun la Galeria ALFA
În seara zilei de marți, 26 Martie, la Galeria ALFA de pe B-dul Revoluției a avut loc vernisajul unei expoziții de pictură, grafică și …
Când se schimbă ora și cum ne afectează această schimbare organismul
Odată cu apropierea primăverii, data la care România va trece la ora de vară devine o informație de interes general. Tradițional, …
Instruire pentru personalul din cabinetele medicale școlare și cadre didactice în situații de urgență medicală
Direcția de Asistență Socială Arad în parteneriat cu Asociația Voluntarilor pentru Situații de Urgență și Protecție Civilă, a …
Femeie de 93 de ani carbonizată în incendiul izbucnit la o casă din localitatea Șiria
În seara zilei de miercuri, 27 Martie, în jurul orei 22,00 un incendiu a izbucnit la o casă din localitatea Șiria. Intervin …
Accident rutier cu două autoturisme pe Calea Radnei
În seara zilei de miercuri, 27 Martie, în jurul orei 20,30 a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două …
Praf saharian peste România. Zonele lovite de de ploi sângerii, murdare, și furtuni violente
Un nor de praf saharian va străbate România în următoarele zile.
Casting Filon de Arad 2024
Anul acesta, în data de 4 aprilie, va avea loc la Arad, Castingul Județean la a doua ediție a proiectului Filon de România, pentru …
Incendiu izbucnit la un autoturism pe șoseaua de centură a municipiului Arad
În această dimineață, în jurul orei 10:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și …
- Zilele comunei Şicula (ediția I)
- Comemorarea eroilor căzuți la Miniș în septembrie 1944
- GHIOROC - Închiderea Festivalului Ghioroc Summer Fest
- Sărbătoarea plăcintelor întinse la Căsoaia
- Tradiții și Obiceiuri Codrenești la Hășmaș
- Zilele localității Cil și Paradă Retromilitară cu ieșire în Valea Rădești
- Praznicul de Pită Nouă de la Pecica, un eveniment deosebit
- Beliu - Praznicul de pită nouă la ediția cu numărul 47
- Ruga de Sfântul Ilie de la Păiușeni
- Întâlnirea Codrenilor în satul de vacanță Groșeni
- 15 august - Hramul Bisericii Ortodoxe Măderat
- Zilele comunei Vinga, un eveniment de excepție cu artiști consacrați