Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ultimele stiri

Colegiul Particular „Vasile Goldis” Arad - gazda ediţiei a VII-a a Târgului Judeţean al Firmelor de Exerciţiu

Colegiul Particular „Vasile Goldiş” Arad  a găzduit vineri, 1 martie 2019,  cea de-a a VII-a ediţie a Târgului Judeţean al Firmelor de Exerciţiu, eveniment la care au participat, alături de …

Comentează 0

Spectacol tematic “009”, doar pentru doamne și domișoare, susținut de artiștii Flamingo Boys la Arad

Ziua femeii este un excelent prilej de celebrare, iar doamnele și domnișoarele apreciază întotdeauna un spectacol bun, chiar și puțin obraznic. Mantua Lounge Club Arad prezintă, în acest sfârșit de …

Comentează 0

Votul în cazul moțiunii împotriva lui Toader, amânat

Votul în cazul moțiunii împotriva ministrului Tudorel Toader a fost amânat pentru săptămâna viitoare, din cauza lipsei de cvorum.

Comentează 0

Deputatul PNL Glad Varga cere demisia ministrului Apărării, care își butona telefonul în timp ce i se prezenta onorul 

Gabriel Leș, ministrul Apărării, a participat, sâmbătă, la Bistrița, la ceremonia care a marcat întoarcerea din Afganistan a militarilor din Batalionul 812 Infanterie „Șoimii Carpaților”. În …

Comentează 0

Fazekasvarsánd la Olari

Primarul comunei Olari, Petre Răuţ, împreună cu directorul Centrului Cultural Judeţean, Ionel Bulbuc a participat astăzi, la Fazekasvarsánd, un obicei din străbuni, care semnifică alungarea iernii și …

Comentează 0

Criminalul grec care a îngrozit România, nemulţumit de despăgubirile oferite de statul român

Criminalul grec Konstantinos Passaris, condamnat pentru o dublă crimă în România, este nemulţumit de despăgubirile oferite de stat. El a câştigat la CEDO dreptul de a primi despăgubiri, deoarece ar fi stat …

Comentează 0

Ionel Bulbuc : „Nici măcar Ministerul Educației nu o mai vrea pe Anca Stoenescu la ISJ Arad”

Consilierul local municipal Ionel Bulbuc consideră că retrogradarea Ancăi Stoenescu din funcția de Inspector  Școlar General este o veste îmbucurătoare pentru sistemul de învățământ arădean.

Comentează 0

Vizită oficială a Ambasadorului Republicii Tunisiene la Camera de Comerţ din Arad

CCIA Arad a primit marti, 5 martie 2019, vizita oficială a Ambasadorului Republicii Tunisiene în România, doamna Raja Jhinaoui Ep Ben Ali, însoţită de doamna Hasna Tizaoui Dkhilalli, Secretar I al Ambasadei …

Comentează 0

Măsurile de protecţie socială la transportul public local, în dezbatere publică

Primăria municipiului Arad a organizat marţi, 5 martie 2019, în sala ”Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ o dezbatere publică având ca temă proiectul de hotărâre privind aprobarea …

Comentează 0

Ambasadorul Tunisiei, în vizită la Primăria Arad

Primarul Gheorghe Falcă a primit, astăzi, vizita Excelenței Sale Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadorul Tunisiei în România. Oficialul tunisian a venit însoțit de doamna Hasna Tizaoui Dkhilalli, Secretar I al …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

„Europe Day – Europa la noi acasă“ – spectacol dedicat Europei, în centrul Aradului

În data de 9 mai 2024, în centrul Aradului, Ziua Europei a fost sărbătorită printr-un spectacol impresionant de muzică și dansuri, …

Comentează 0

„Domeniul public”, un program de evenimente marca „Discuția secretă”, la Cafeneaua Literară Joy’s

„Domeniul public”, un program de evenimente marca „Discuția secretă”, va ajunge sâmbătă, 11 mai, la cea de a patra …

Comentează 0

Cod galben de furtuni violente. ANM anunță instabilitate termică accentuată. Zonele lovite de ploi torențiale - HARTA

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă atenționare cod galben de fenomene meteo extreme. Sunt așteptate furtuni și …

Comentează 0

Filmul „Din alte vieți“, proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad

Filmul „Din alte vieți“/„Past Lives“ (r. Celine Song), care a câștigat Premiul Publicului, anul trecut, la Sundance, …

Comentează 0

Facultatea de Medicină a UVVG, reprezentată la MedEspera, la Chișinău

O delegație formată din  40 de studenți și tineri medici ai Universității de Vest “Vasile Goldiș” din Arad au …

Comentează 0

Expoziția Pompierii arădeni - istorie și identitate la Sala „Clio”

Vernisajul proiectului expozițional „Pompierii arădeni – istorie și identitate”, a avut loc în data de 8 mai 2024, …

Comentează 0

FASHION FLAIR: LUXURY IN EVERY DETAIL

În perioada 22-23 iunie 2024, la Hotel Bellavista din localitatea Deta, județul Timiș va avea loc evenimentul evenimentul Fashion Flair, …

Comentează 0

„File... în culori de apă” – vernisaj de acuarelă la Bibliotecă

Marți, 14 mai 2024, începând cu orele 18:00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad vă invită la vernisajul …

Comentează 0

Campania „De unde știi….Adevărul despre tutun ?” Mai 2024

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume. Fumul de tutun conține peste 7.000 de substanțe chimice toxice, iar …

Comentează 0

Noua gamă de Apple iPad Pro va fi lansată azi

Alături de telefoane, tabletele Apple și ele foarte așteptate de fani. Acum Apple se pregătește să-și reîmprospăteze întreaga …

Comentează 0