Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Studenții și absolvenții specializării balneokinetofizoterapie și recuperare au înfiinţat Asociația Studenţilor și Absolvenților Fizioterapeuți din Arad

Campusul Universitar „Vasile Goldiș”, din cadrul UVVG, a găzduit, zilele trecute, conferința de înființare a Asociației Studenţilor și Absolvenților Fizioterapeuți din Arad, care are scopul de a reuni studenții și absolvenții specializării balneokinetofizoterapie și recuperare din municipiul Arad și din țară.

Studenții și absolvenții specializării balneokinetofizoterapie și recuperare au înfiinţat Asociația Studenţilor și Absolvenților Fizioterapeuți din Arad
Comentează 1

La eveniment, alături de numeroşi studenți și absolvenţi ai specializări Balneokinetofizoterapie şi recuperare, a participat prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, care a felicitat tinerii pentru inițiativă.

„Doresc mult succes activității Asociației Studenţilor și Absolvenților Fizioterapeuți din Arad. De multe ori constatăm că avem cu ce și avem dorință, dar nu avem cu cine. Iată că, de acum avem și cu cine și îi felicit pentru iniţiativă. Am văzut cu câtă atenţie și rigurozitate au pregătit studenţii şi absolvenţii noştri, care au o meserie extrem de atractivă și frumoasă, acest frumos eveniment. Avem mai multe proiecte și dorim să demarăm baze de tratament”, a declarat prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”.

Cristina Alexandra Tudurea a precizat: „Sunt onorată să anunț înființarea acestei asociații în cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Scopul acesteia este de a reuni studenții și absolvenții cu specializarea balneokinetofizoterapie și recuperare din municipiul Arad și din țară, de a lupta pentru drepturile noastre și de a ne sprijini reciproc în formarea noastră continuă în domeniul medical. Invităm colegi să ni se alături în cadrul acestui proiect. Mulțumim d-nei rector, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci şi domnilor profesori, care ne-au susținut în timpul studenției. Avem certitudinea că ne vor susţine și de acum încolo, deoarece obiectivul major al acestei Asociații este de a încuraja abordarea clinică multidisciplinară a pacienților din România”.

D. Albu

 

 

Galerie foto (3)


Scrie un comentariu

trimite