Vremea Romania, Arad 5°C

Stiri Arad

Studentă şantajată pe Facebook cu poze sexy. Judecătorii stabilesc "plata"

Trei tineri sunt judecaţi la Iaşi după ce au încercat să obţină o sumă modică de bani şantajând o studentă cu pozele sexy. Victima a fost abordată de pe un cont fals de Facebook pentru a fi extorcată, însă a anunţat autorităţile. Șantajiştii au fost prinşi în flagrant imediat după ce au primit cei 300 de lei ceruţi.

Studentă şantajată pe Facebook cu poze sexy. Judecătorii stabilesc
Comentează 2

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au finalizat ancheta în cazul unui şantaj în care victimă a fost o studentă a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Magistraţii au dispus trimiterea în judecată a trei persoane implicate în acest caz.

Potrivit rechizitoriului, victima din acest caz, Diana Ş., a sesizat poliţia pe 13 octombrie, la scurt timp după ce fusese contactată pe Facebook de o persoană pe care nu o cunoştea şi care o ameninţase că dacă nu îi va plăti 300 de lei va face publice poze nud cu ea. Autorităţile aveau să afle, ulterior, că mesajul fusese trimis victimei de pe un cont folosit de Ionuţ Roman (20 de ani), de profesie mecanic auto. „Bună! Am o treabă cu tine, dă-mi mesaj când intri, dacă nu vrei să fac vreo prostie, că am un album întreg”, i-ar fi scris Ionuţ Roman.

În acelaşi mesaj, Roman ar fi ataşat şi fotografii în care Diana apărea goală. În timpul discuţiei pe care cei doi au avut-o prin intermediul Facebook, victima l-a întrebat pe băiat de unde are pozele, acesta spunând că de pe un card de memorie pe care l-a găsit pe jos. În cadrul aceleiaşi conversaţii, Roman i-a cerut 300 de lei spunându-i că în caz contrar va arăta pozele familiei şi le va publica şi pe internet.

Anchetatorii aveau să afle ulterior că fotografiile cu care Diana a fost şantajată fuseseră realizate de ea şi trimise mai apoi iubitului Teodor F., de 22 de ani.

Pe 14 octombrie 2015, Roman a contactat-o din nou pe victimă şi i-a spus că va fi sunată pentru a fi informată despre modalitatea de remitere a banilor. În „afacere” a fost implicat atunci şi Robert Sentiveanu, cel care, în schimbul unei sume de bani, a acceptat să se vadă efectiv cu vitima.

Procurorii au mai notat că şi iubita lui Roman, Cristina Plugariu, ar fi sunat-o pe studenta şantajată pentru a o ameninţa. Imediat după ce au primit banii de la victimă, tinerii acuzaţi de şantaj au fost prinşi în flagrant de către poliţişti.

Sursa romaniatv.net


 

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite