Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

StrArad Street Festival Parcul Mihai Eminescu

StrArad Street Festival Parcul Mihai Eminescu
Comentează 0

Centrul Municipal de Cultură Arad și Asociația Combinatul Urban de Cultură au organizat în perioada 21-23 iulie 2017 cea de-a doua ediție a festivalului stradalStrArad, în Parcul Mihai Eminescu.

 Ediția pilot a festivalului, ce a avut loc anul trecut în aceeași locație, a fost primită cu entuziasm de un public arădean avid de evenimente de acest tip. StrArad Street Festival este unic și inedit în peisajul evenimentelor locale. Feedback-ul încurajator din partea publicului după ediția pilot a evenimentului i-a provocat pe organizatori să conceapă o a doua ediție a StrArad cu secțiuni și activități noi, diverse și distractive. Organizatorii au reușit o ediție cu noutăți și surprize, programul acestei a doua ediții fiind mai bogat și mai divers decât anul trecut.

 StrArad Street Festival 2017 a avut trei secțiuni. O secțiune a fost StrArad Parc, care a cuprins toate activitățile și atelierele ce s-au desfășurat pe perioada festivalului.StrArad Food Court a fost o secțiune dedicată mâncării stradale, iar StrArad Stage secțiunea muzicală a festivalului.

 StrArad Food Court a fost definiția mâncării stradale gourmet. 10 vendori, hamburgeri, vin, paste, clătite, smoothie-uri, salate, bere artizanală românească.

Prezentarea video StrArad Food Court poate fi găsită aici.

 Pentru StrArad Parc organizatorii au pregătit o multitudine de activități, jocuri și ateliere, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Și pentru că a fost nevoie de relaxare după atâtea activități, a fost amenajată și o zonă de lounge, la loc umbros și răcoros.

 StrArad Stage a adus din nou muzica bună în Arad. S-au ascultat ritmuri de jazz și funk, iar surpriza și capul de afiș al secțiunii muzicale a fost concertul de sâmbătă, 22 iulie, când pe scenă a urcat saxofonistul trupei The Rolling Stones, Tim Ries, alături de Balázs Elemér Group, una din cele mai celebre trupe de Jazz din Ungaria ale momentului.

 

 

Galerie foto (99)


Scrie un comentariu

trimite