Vremea Romania, Arad 25°C

Stiri Arad

„Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” la Arad

„Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” la Arad
Comentează 0

În perioada 28 septembrie – 2 octombrie a.c., se derulează la nivel naţional, cea de-a zecea ediție a manifestării „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”.

În cadrul acestui eveniment Inspectoratul de Poliție Județean Arad, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalității, organizează mai multe activităţi stucturate pe diverse domenii de prevenire, corespunzătoare priorităţilor naţionale şi locale, fiecare zi având o altă temă.

Activităţile  planificate vor fi structurate pe zile, după cum urmează :

Luni - 28 septembrie – Prevenirea victimizării minorilor ;

Marți - 29 septembrie – Prevenirea delincvenței juvenile ;

Miercuri - 30 septembrie - Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului ;

Joi - 1 octombrie –Prevenirea criminalității organizate ;

Vineri - 2 octombrie – Siguranţa rutieră.

Partenerii implicaţi în acest eveniment sunt: Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Arad, Asociația “Cetatea Voluntarilor” Arad, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, Palatul Copiilor Arad, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Arad, Primăria orașului Pecica, Primăria orașului Chișineu Criș, Primăria orașului Lipova, Sigur.info Arad – Salvaţi Copiii României şi reprezentanţii mass-media.

În toată această perioadă, polițiștii arădeni împreună cu partenerii acestui eveniment, vor desfășura activități informativ-preventive pentru sensibilizarea cetăţenilor privind importanța prevenirii criminalității prin adoptarea unor măsuri de autoprotecție.

 

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite