Vremea Romania, Arad 17°C

Stiri Arad

Raliul Rablelor, eveniment în PREMIERĂ în România

Organizatorii au dat publicităţii noi detalii legate de „Raliul Rablelor”, eveniment desfăşurat în premieră în România, care va avea loc în luna iulie, în comuna Zerind.

Raliul Rablelor, eveniment în PREMIERĂ în România
Comentează 0

Cel mai important: A fost prezentat un protip de maşină (foto) cu care se va putea participa la concurs. Aceasta trebuie să îndeplinească anumite condiţii, în special în ceea ce priveşte siguranţa concurentului. Astfel, maşina are sudat în cadru metalic care nu permite deformarea caroseriei în caz de răsturnare pe pistă. Totuşi, organizatorii speră că nu va fi cazul, cursa nefiind din acelea care presupun, voit, răsturnări spectaculoase, ci doar o competiţie de viteză.

Primarul Alexandru Simandi şi partenerul maghiar al „Raliului Rablelor”, Janos Kajla, alături de viceprimarul Alexandru Komlosi au oferit şi alte detalii, în cadrul unei conferinţe de presă. Astfel, pista care va găzdui competiţia va fi amenajată la ieşirea din Zerind spre Arad, pe partea stângă a drumul naţional, şi va fi una sub formă de circuit. Participanţii vor trebui să respecte un regulament, specific unei astfel de competiţii, care va fi dat publicităţii în curând, după traducerea lui din limba maghiară. În ziua competiţiei, toate maşinile vor fi verificate, ca să corespundă din punct de vedere tehnic şi al cerinţelor unui asfel de concurs.

Fiind prima ediţie, organizatorii speră să aibă concurenţi cel puţin din judeţele Arad, Bihor şi Timiş. Taxa de participare este de 50 de lei/maşină dacă înscrierile se fac cu minim o săptămână înainte de data concursului (14 iulie 2018) şi 80 de lei/maşină pentru cei care achită ulterior, inclusiv în ziua raliului.

 

Galerie foto (7)

Scrie un comentariu

trimite