Vremea Romania, Arad 31°C

Stiri Arad

Rădăcinile din pământ şi în cer ale lui Valentin Voicilă

Rădăcinile din pământ şi în cer ale lui Valentin Voicilă
Comentează 0

Adriana Bulc: Ca actor, regizor şi purtătorul de cuvânt al Revoluţiei arădene din Decembrie 1989, aţi fost mesagerul unei lumi superioare. Când aţi avut prima revelaţie a transcendentului?

Valentin Voicilă: În jurul vârstei de 19 ani, Dumnezeu mi-a dăruit o vedenie şi am văzut în lumea de  dincolo un copac încărcat de frunze de o rară frumuseţe. Frunzele îşi schimbau culoarea şi totul era atât de strălucitor încât am simţit că ochii îmi ard. După părerea mea, era pomul vieţii îmbrăcat în lumină. A fost pentru prima dată când am văzut că există o altă lume, care ne orbeşte prin frumuseţea ei şi spre care trebuie să ne îndreptăm gândurile şi alegerile. Cred în lumea minunată a lui Dumnezeu, care se insinuează în visele şi în gândurile noastre.

  1. : Cine v-a orientat paşii spre universul scenei?   

Valentin Voicilă: Spectacolul de teatru cu numele Să vorbim despre dragoste, pe care l-am văzut în oraşul meu natal a trezit în mine dorinţa de a vorbi despre ceea ce am putea fi, despre o lume de avut în buzunarul inimii. A fost mai întâi un cerc de teatru la Brăila, condus de doi actori de la Teatrul Maria Filotti, soţ şi soţie: Anca Alexandra şi Mircea Creţu. Acest cerc a însemnat pentru mine primii paşi aproape de Teatrul Maria Filotti, unde a urmat să mă împlinesc în spectacolul Trandafirii roşii, interpretând un rol alături de actori profesionişti. M-a îndemnat către teatru acel Nevăzut, care ne guvernează alegerile. Eu îl numesc Mâna şi Gândul lui din Dumnezeu, care ne-a zămislit şi ne-a pregătit pentru lumea aceasta.

  • .: Legătură afectivă minunată dintre revoluţionarii din Decembrie a făcut posibilă victoria Revoluţiei arădene cu victime minime. Cum explicaţi această comuniune?

Valentin Voicilă: Revoluţionarii din Decembrie din oraşul Arad aveau în faţa lor experienţa Timişoarei din 16 până în 20, când au murit oameni. Şi noi am mers pe această cale a luptei, conştienţi de ce ni se putea întâmpla. A fost o luptă pentru desăvârşirea începută la Timişoara şi care trebuia dusă la desăvârşire în toată ţara. Pentru noi legătura în faţa morţii a fost esenţială şi s-a desăvârşit pe parcurs. Ea a început în 21 Decembrie 1989, când la ora 10 s-a tras în aer la Biserica Roşie cu muniţie de război. Oamenii s-au aruncat la pământ. Eu locuiesc la 5-6 minute de Biserica Roşie. La 10,30 am fost în faţa Consiliului, împreună cu muncitorii şi cu ceilalţi arădeni care au participat la Revoluţie. Primele cartuşe ne-au legat în faţa potenţialei morţi. Din 21 dimineaţa am continuat toată ziua, având în faţa noastră armata. În noaptea de 21 am rămas foarte puţini şi unii ofiţeri, în mod deosebit Eugen Bădălan, care conducea ostilităţile, au dorit să bage baioneta în noi şi să fim băgaţi în saci de plastic şi apoi piaţa să fie spălată de sânge. Lumina a fost stinsă în piaţă. Ne luminam doar cu lumina lumânărilor aduse de la Mănăstirea din Gai. S-a crat o legătură foarte puternică între noi, pentru că moartea era iminentă. În Bucureşti şi în alte oraşe tancurile treceau peste oameni, mureau oameni în toată România şi la noi nu a murit nimeni. În ziua de 22 am continuat această legătură şi peste jumătate din populaţia oraşului, 100.000 de locuitori, au ieşit pe stradă. Din 22 până în 25-26 am avut 19 morţi în Arad. Aceşti oameni care au plecat dintre noi ne-au fost apropiaţi. Ṣoferul meu, Constantin Bătrâna, a murit într-un accident provocat. Moartea în lupta pentru libertate uneşte oamenii, îi face mai puternici. Poate că avem nevoie şi de această experienţă, pentru că legătura dintre revoluţionari s-a desăvârşit pe parcurs.

A. B.: Filmele postate pe internet despre Revoluţia din Decembrie din Arad dezvăluie că revoluţionarii erau o forţă impresionantă. Cum i-aţi ajutat, ca lider,  să aibă un comportanentul de înaltă clasă?

Valentin Voicilă: Arsenalul meu a fost alcătuit din educaţia mea de actor: voce, dicţie şi capacitatea de a anticipa reacţia mulţimii. Aceasta a fost hrănită spiritual şi adusă la un numitor comun. Unitatea mulţimii a fost generată de rugăciune şi credinţa în Dumnezeu, care au făcut din ei o singură familie, de granit.   

A. B.: Au fost voci din rândul revoluţionarilor care au spus că, pentru a evita un masacru, similar cu cel din alte oraşe din România, dumneavoastră v-aţi rugat în genunchi ca armata să nu tragă. Tonul pe care l-aţi folosit în discursurile din faţa mulţimii este al unui părinte, care îşi creşte copiii prin iubire până la jertfă de sine.

Valentin Voicilă: Dacă răspund la această întrebare, înseamnă că ofer cheia momentului. În centrul Aradului, în locul închis din faţa Primăriei, noi, revoluţionarii, eram victime sigure. Am înţeles că singura soluţie e să apelez la tot arsenalul unui om într-un moment de criză. Ce n-am făcut? În primul rând ne-am rugat, am spus Tatăl nostru zi şi noapte. M-a ajutat foarte mult şi educaţia mea profesională: ca actor, ştiam să colaborez cu mulţimea. Ṣtiam de asemenea că nu ai voie să atingi haina militară. Fiind ofiţer în rezervă, am ştiut ce înseamnă să comunici cu un ofiţer. M-am adresat ofiţerilor care aveau puterea de decizie şi le-am promis că, dacă vor respecta poziţia lor şi nu vor depăşi linia de tramvai, şi noi ne vom respecta cuvântul şi nu vom ataca soldaţii. Un impact foarte puternic a avut şi reacţia mea sinceră faţă de comandantul Neculai Diaconescu. Fără să aibă un dialog cu mine, eu strig de jos către el: ştiu că aţi primit  ordin să trageţi. Nu uitaţi că sunteţi sânge din sângele nostru! Acest strigăt al meu în întuneric, prin care am făcut apel la rădăcina lui de român, l-a mişcat atât de mult încât a luat decizia să treacă de partea noastră. Reacţia mea a venit pentru că am ştiut ce a fost la Timşoara.

A.B.: Ca liant între Dumnezeu şi mulţime, i-aţi sensibilizat şi pe cei din securitate, pe cei din armată şi pe cei din miliţie, conştientizându-i că împreună, trebuie să protejaţi vieţile oamenilor.

Valentin Voicilă: Cu toate că cei de la Bucureşti ne-au acuzat că suntem borfaşi şi iredentişti, noi am scandat din străfundurile fiinţei noastre: Trăiască, trăiască, să trăiască Moldova, Ardealul şi Țara Românească! Acesta a fost un urlet din străfunduri, prin care am arătat că suntem români şi vrem să păstrăm unitatea în stradă şi în ţară. La un moment dat am rămas fără voce.  Lângă mine stătea un om căruia îi şopteam la ureche ce să transmită mai departe mulţimii. O dorinţă reală venită din rădăcina mea a fost ca oamenii să se aşeze în genunchi. Rugăciune pe piatră, cu armata ṣi tancurile în spate nu ştiu când a mai fost şi când va mai fi în Arad. A existat progresie în închinare şi în nevoia de preoţi. La Timişoara grupul a fost mai puternic, mai diversificat. La Arad această responsabilitate a căzut pe umerii mei. Eu a trebuit să colaborez cu maiştrii militari şi să îmi asum toate deciziile. Sunt oameni care cred că Revoluţia din Arad a fost o înscenare, că a avut o regie. Pentru mine Revoluţia a fost o viaţă crudă, în care mi-am adus aminte de băieţii mei din Brăila, mi-am amintit că am purtat haina militară şi că există un Dumnezeu, care te ascultă dacă te rogi. Raportat la populaţia de 210.000 de locuitori ai Aradului, am avut cel mai mic număr de morţi.

A. B.: Credeţi că Revoluţia din Decembrie a adus în ţara noastră schimbările dorite de cei care şi-au riscat viaţa, ieşind în stradă?

Valentin Voicilă: Cine crede că după Revoluţie au plecat comuniştii şi că e mai bine se înşeală, pentru că omul e acelaşi. Numai Dumnezeu este drumul adevărat. Singura salvare pentru România ar fi ca această ţară să nască un partid creştin-democrat format din oameni cu adevărat creştini. Avem duşmani foarte puternici şi numai  oamenii cu frică de Dumnezeu ne-ar putea ajuta.

A. B.: V-aţi definit ca rod al întâlnirilor cu artişti de excepţie precum Amza Pellea, Florin Piersic, Ṣtefan Iordache şi alţi oameni de cultură, care v-au stimulat dorinţa de a vă îmbogăţi spectatorii şi semenii.

Valentin Voicilă: A fost binecuvântarea lui Dumnezeu pentru onoarea de a întâlni nişte uriaşi ai poporului român. Florin Piersic m-a călăuzit în formarea şi structurarea repertoriului din 1977 şi a avut un rol esenţial în viaţa mea. Florin Piersic este un bun psiholog şi un om de o generozitate rară. Dacă nu era Florin, nu cred că intram la teatru. Citindu-mă, mi-a dăruit ceea ce universul meu interior avea nevoie. Amza Pellea ne învăţa plângând când era cazul. Îi curgeau lacrimile şiroaie, pentru că iubea teatrul, iubea personajul, scaunul pe care stătea ca dascăl. Toată construcţia lui a fost plină de dragoste, de dăruire. Ṣtefan Iordache era ca oţelul, ca stânca, aproape nemuritor. Am fost surprins când am auzit că a murit, pentru că în gândul meu, el nu putea muri niciodată. Era un titan. L-aş compara cu Beethoven ca actor al scenei. Ṣtefan Iordache era tăcut,profund, dificil. Pe astfel de artişti trebuie să-i privim ca  pe noi înşine la superlativ.                  

  •  

Valentin Voicilă: Ioan Alexandru e de neuitat. Cu ochii lui albaştri, senini ca cerul şi cu dragostea lui puternică pentru Iisus Hristos şi cu dorinţa lui ca acest popor să se ridice. M-a marcat prin iubirea lui pentru noi prin Iisus Hristos, prin istoria noastră, prin Constantin Brâncoveanu, prin credinţa noastră creştină. Iubirea lui venea din adâncuri, din trecut. Când pe scenă vorbea despre Iisus Hristos, îşi scotea pantofii, rămânea în picioarele goale şi ne vorbea despre un pământ sfânt, în faţa Domnului şi o făcea fără a căuta spectaculosul. Din tot ce trăia el, se arăta curăţenia gândului. Limba română o aducea ca pe o hrană, ca pe o bogăţie a ceea ce el câştigase de-a lungul timpului. Stând alături de el, rugându-ne împreună, aveai impresia că eşti mai bogat, mai aproape de rădăcinile tale. Furtuna de stele care era Ioan Alexandru te făcea să te duci cu el. Poezia lui Ioan Alexandru e atât de adâncă şi se defineşte prin creştinismul lui autentic. Prin cei trei actori şi prin Ioan Alexandru, Dumnezeu mi-a vorbit despre poporul român.

A.B.: Ce strategie credeţi că trebuie să aibă creştinii pentru a contracara efectele răului?

Valentin Voicilă: Arma principală a creştinului este rugăciunea prin Domnul Iisus Hristos. Eu m-am rugat împotriva cutremurelor din Vrancea. Cred că noi putem opri cutremurele, războaiele, inundaţiile, ploile. Am avut experienţe nenumărate prin care am înţeles că, dacă vrem apă pentru pământ, trebuie să o cerem şi am făcut-o şi a plouat. Am fost într-o situaţie limită pe un lac la graniţa germană. Vaporul în care mă aflam era cuprins de furtună şi moartea era aproape. Cei care voiau să tragă acest vapor la ţărm nu reuşeau. N-am făcut decât să mă rog şi furtuna s-a oprit. Creştinii se pot ruga pentru schimbări climatice, pentru ca un sistem politic să fie schimbat, pentru ca un preşedinte să fie schimbat dacă e rău. Avem o putere nelimitată în Domnul. Atunci când noi îi cerem, Dumnezeu îi poate descoperi pe cei corupţi. Uriaşa putere a rugăciunii ne-a fost dată prin Duhul lui Dumnezeu. Nu folosim decât foarte rar această putere. Regretabil! Pentru a fi biruitori, trebuie să citim, să memorăm şi să trăim cuvântul lui Dumnezeu. Dacă ne vom apleca asupra învăţăturilor creştine, vom deveni de nebiruit. Altfel, suntem ca nisipurile mişcătoare. Numai cuvântul lui Dumnezeu ne dă putere să murim pentru ideile noastre. Mihai Viteazu, marele luptător pentru unirea românilor, a invocat numele lui Iisus Hristos şi a primit o putere extraordinară în lupta de la Călugăreni în 1595.

  • .: Mesajele pe care le-aţi transmis la Radio Vocea Evangheliei v-au vindecat de anumite dezamăgiri legate de perioada postdecembristă. Pe ce frecvenţe pot fi urmărite emisiunile pe care le realizaţi şi ce teme abordează acestea?

Valentin Voicilă: Din 1995 până în prezent, am lucrat pentru Radio Vocea Evangheliei, înregistrând 2900 de mesaje, dintre care 2150 poartă titlul Cu braţele deschise. Dăruite ascultătorilor din Bucureşti, Sibiu, Oradea, Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Hunedoara, Suceava, Constanţa, Moldova Nouă, mesajele pot fi urmărite şi pe frecvenţa FM. Autorul mesajelor este pastorul Charles Stanley.  Alte 750 de mesaje fac parte din cadrul Misiunii Strigătul de la miezul nopţii. Acestea anunţă revenirea Domnului Iisus Hristos şi comentează evenimentele politice globale actuale. Am recitat şi poezii creştine de Costache Ioanid, Traian Dorz, Petrică Dugulescu, Daniel Chiu şi de alţi poeţi creştini. Am colaborat cu un post de televiziune din Statele Unite ale Americii, realizând filmul Realităţi în scenă, care prezintă mărturiile unor oameni, printre care şi mărturia pastorului Richardt Wurmband. Aceste mărturii au fost puse în scenă, fiind interpretate de Marcel Iureş, Ion Besoiu, Luminiţa Gheorghiu, Catrinel Dumitrescu, Emil Hosu. Eu doar am prezentat aceste nume, vieţile şi experienţele lor. Acest film a fost difuzat şi pe postul naţional de televiziune. Nu avem realizări materiale şi politice mari, dar avem o mare realizare: cunoaşterea lui Dumnezeu prin mijloacele media, prin biserici, prin şcoală. E oare ceva mai important decât să auzi, să cunoşti, să înţelegi şi să fii luminat pe calea Celui care te-a creat? Dumnezeu a dăruit neamului românesc ce e mai important după Revoluţia sângeroasă.

A. B.: Spectacolele în care jucaţi şi cele regizate de dumneavoastră sunt o mână întinsă spectatorilor şi un transfer de energii superioare. Parteneriatele cu instituţiile şcolare în care Teatrul Clasic Ioan Slavici e implicat ajută la formarea verticală a tinerilor. Prin harul pe care îl au, slujitorii teatrului pot vindeca şi preveni boli ale sufletului şi ale trupului, dar pentru aceasta, bugetul alocat teatrelor ar trebui să crească. Credeţi că o societate mai educată îşi sporeşte şansele?

    

 

Valentin Voicilă: O societate mai educată reuşeşte să decripteze mesajele întunericului mai uşor. Un om care are cultură ştie să citească mai uşor şi viaţa, nu numai ziarul. El are soluţii, care pot fi soluţiile lui Eminescu, ale lui Caragiale. De exemplu ironia din operele lui Caragiale ne ajută să înţelegem ironia timpului în care trăim. Eu am făcut un pas către elevii de liceu prin spectacolele lectură, care i-au invitat pe elevi la teatru. Rolul actorului este să aleagă, să interpreteze cât mai profund şi mai atrăgător, dar pentru aceasta nu cred că e nevoie de mai mulţi bani, ci de mai multă dragoste. Un spectacol de teatru moral poate fi o hrană pentru sufletele noastre: ne face mai puternici şi mai dornici pentru a culege perle.

  1. .B.: Care dintre rolurile pe care le-aţi interpretat este cel mai aproape de sufletul dumneavoastră?

Valentin Voicilă: Mi-am iubit toate personajele din piesele de teatru şi din cele 9 filme în care am jucat. Rolul principal din filmul Undeva în Est a fost pentru mine la fel de important ca cele din Să mori rănit din dragoste de viaţă, Râdeţi ca în viaţă, Întunecare, Nisipul din urne şi Damen tangou.

  1. .B.: Cum ar trebui să arate portretul spiritual al celor pentru care aţi luptat în Decembrie 1989 şi luptaţi în continuare ca actor şi creştin implicat în transmiterea mesajului divin?

Valentin Voicilă: Portretul spiritual al celui pentru care am luptat are legătură cu mesajul poeziei Perspectivă, creaţie lirică inclusă în volumul meu, Arad. Poeme: „Vei locui într-o stea care a murit;/Te vei hrăni cu umbra cireşelor amare;/Vei respira aeru amurgului însângerat;/Pentru că nu ai luminat/Rănile Lui”. Eu am încercat prin tot ceea ce am făcut să aduc lumină şi să luminez rănile lui Iisus Hristos, pentru că vine eternitatea şi fiecare dintre noi va merge acolo unde şi-a pregătit din timpul vieţii. Portretul spiritual al celor care vin după noi are legătură cu tot ceea ce am construit noi în ei. Eu recit poezia creştină şi vreau ca această poezie să genereze o creştere a universului lor interior. Datoria noastră e să purtăm responsabilitatea pentru cei care vin după noi. Cei care primesc poezia creştină vor fi ceea ce eu am visat în stradă şi la Radio Vocea Evangheliei.

A. B.: Aveţi o dorinţă arzătoare anume?

Valentin Voicilă: Aş vrea recunoaştere în dragoste pentru cei care au rupt lanţurile în Decembrie 1989. Dumnezeu e cel care a folosit oamenii , chemându-i pe nume. Acei oameni intră în istoria lumii, stând pe stâncă. Luptătorii pentru libertate, pentru creştinism din România nu sunt mai prejos de cei din lumea occidentală. Revoluţia română a adus rugăciunea în stradă, a adus numele lui Dumnezeu şi provocarea creştină în lumină. Aş dori ca românii să se întrebe „unde sunt bărbaţii şi femeile din vremea de acum care stau atât de aproape de Domnul Iisus încât îi cunosc dorul inimii? Unde sunt bărbaţii care vor risca totul, aducându-i Mântuitorului o gură de apă proaspătă de pe un câmp de misiune nevoiaşă? Cei care fac acest lucru, vor fi negresit înregistraţi printre vitejii săi.” (William Mac Donald – Comentariul biblic al credinciosului ).

A. B. : Vă mulţumesc pentru că ne demonstraţi mereu că viaţa poate fi un spectacol superior!

Prof. Adriana Bulc

Adriana Bulc: Ca actor, regizor şi purtătorul de cuvânt al Revoluţiei arădene din Decembrie 1989, aţi fost mesagerul unei lumi superioare. Când aţi avut prima revelaţie a transcendentului?

Valentin Voicilă: În jurul vârstei de 19 ani, Dumnezeu mi-a dăruit o vedenie şi am văzut în lumea de  dincolo un copac încărcat de frunze de o rară frumuseţe. Frunzele îşi schimbau culoarea şi totul era atât de strălucitor încât am simţit că ochii îmi ard. După părerea mea, era pomul vieţii îmbrăcat în lumină. A fost pentru prima dată când am văzut că există o altă lume, care ne orbeşte prin frumuseţea ei şi spre care trebuie să ne îndreptăm gândurile şi alegerile. Cred în lumea minunată a lui Dumnezeu, care se insinuează în visele şi în gândurile noastre.

  1. : Cine v-a orientat paşii spre universul scenei?   

Valentin Voicilă: Spectacolul de teatru cu numele Să vorbim despre dragoste, pe care l-am văzut în oraşul meu natal a trezit în mine dorinţa de a vorbi despre ceea ce am putea fi, despre o lume de avut în buzunarul inimii. A fost mai întâi un cerc de teatru la Brăila, condus de doi actori de la Teatrul Maria Filotti, soţ şi soţie: Anca Alexandra şi Mircea Creţu. Acest cerc a însemnat pentru mine primii paşi aproape de Teatrul Maria Filotti, unde a urmat să mă împlinesc în spectacolul Trandafirii roşii, interpretând un rol alături de actori profesionişti. M-a îndemnat către teatru acel Nevăzut, care ne guvernează alegerile. Eu îl numesc Mâna şi Gândul lui din Dumnezeu, care ne-a zămislit şi ne-a pregătit pentru lumea aceasta.

  • .: Legătură afectivă minunată dintre revoluţionarii din Decembrie a făcut posibilă victoria Revoluţiei arădene cu victime minime. Cum explicaţi această comuniune?

Valentin Voicilă: Revoluţionarii din Decembrie din oraşul Arad aveau în faţa lor experienţa Timişoarei din 16 până în 20, când au murit oameni. Şi noi am mers pe această cale a luptei, conştienţi de ce ni se putea întâmpla. A fost o luptă pentru desăvârşirea începută la Timişoara şi care trebuia dusă la desăvârşire în toată ţara. Pentru noi legătura în faţa morţii a fost esenţială şi s-a desăvârşit pe parcurs. Ea a început în 21 Decembrie 1989, când la ora 10 s-a tras în aer la Biserica Roşie cu muniţie de război. Oamenii s-au aruncat la pământ. Eu locuiesc la 5-6 minute de Biserica Roşie. La 10,30 am fost în faţa Consiliului, împreună cu muncitorii şi cu ceilalţi arădeni care au participat la Revoluţie. Primele cartuşe ne-au legat în faţa potenţialei morţi. Din 21 dimineaţa am continuat toată ziua, având în faţa noastră armata. În noaptea de 21 am rămas foarte puţini şi unii ofiţeri, în mod deosebit Eugen Bădălan, care conducea ostilităţile, au dorit să bage baioneta în noi şi să fim băgaţi în saci de plastic şi apoi piaţa să fie spălată de sânge. Lumina a fost stinsă în piaţă. Ne luminam doar cu lumina lumânărilor aduse de la Mănăstirea din Gai. S-a crat o legătură foarte puternică între noi, pentru că moartea era iminentă. În Bucureşti şi în alte oraşe tancurile treceau peste oameni, mureau oameni în toată România şi la noi nu a murit nimeni. În ziua de 22 am continuat această legătură şi peste jumătate din populaţia oraşului, 100.000 de locuitori, au ieşit pe stradă. Din 22 până în 25-26 am avut 19 morţi în Arad. Aceşti oameni care au plecat dintre noi ne-au fost apropiaţi. Ṣoferul meu, Constantin Bătrâna, a murit într-un accident provocat. Moartea în lupta pentru libertate uneşte oamenii, îi face mai puternici. Poate că avem nevoie şi de această experienţă, pentru că legătura dintre revoluţionari s-a desăvârşit pe parcurs.

A. B.: Filmele postate pe internet despre Revoluţia din Decembrie din Arad dezvăluie că revoluţionarii erau o forţă impresionantă. Cum i-aţi ajutat, ca lider,  să aibă un comportanentul de înaltă clasă?

Valentin Voicilă: Arsenalul meu a fost alcătuit din educaţia mea de actor: voce, dicţie şi capacitatea de a anticipa reacţia mulţimii. Aceasta a fost hrănită spiritual şi adusă la un numitor comun. Unitatea mulţimii a fost generată de rugăciune şi credinţa în Dumnezeu, care au făcut din ei o singură familie, de granit.   

A. B.: Au fost voci din rândul revoluţionarilor care au spus că, pentru a evita un masacru, similar cu cel din alte oraşe din România, dumneavoastră v-aţi rugat în genunchi ca armata să nu tragă. Tonul pe care l-aţi folosit în discursurile din faţa mulţimii este al unui părinte, care îşi creşte copiii prin iubire până la jertfă de sine.

Valentin Voicilă: Dacă răspund la această întrebare, înseamnă că ofer cheia momentului. În centrul Aradului, în locul închis din faţa Primăriei, noi, revoluţionarii, eram victime sigure. Am înţeles că singura soluţie e să apelez la tot arsenalul unui om într-un moment de criză. Ce n-am făcut? În primul rând ne-am rugat, am spus Tatăl nostru zi şi noapte. M-a ajutat foarte mult şi educaţia mea profesională: ca actor, ştiam să colaborez cu mulţimea. Ṣtiam de asemenea că nu ai voie să atingi haina militară. Fiind ofiţer în rezervă, am ştiut ce înseamnă să comunici cu un ofiţer. M-am adresat ofiţerilor care aveau puterea de decizie şi le-am promis că, dacă vor respecta poziţia lor şi nu vor depăşi linia de tramvai, şi noi ne vom respecta cuvântul şi nu vom ataca soldaţii. Un impact foarte puternic a avut şi reacţia mea sinceră faţă de comandantul Neculai Diaconescu. Fără să aibă un dialog cu mine, eu strig de jos către el: ştiu că aţi primit  ordin să trageţi. Nu uitaţi că sunteţi sânge din sângele nostru! Acest strigăt al meu în întuneric, prin care am făcut apel la rădăcina lui de român, l-a mişcat atât de mult încât a luat decizia să treacă de partea noastră. Reacţia mea a venit pentru că am ştiut ce a fost la Timşoara.

A.B.: Ca liant între Dumnezeu şi mulţime, i-aţi sensibilizat şi pe cei din securitate, pe cei din armată şi pe cei din miliţie, conştientizându-i că împreună, trebuie să protejaţi vieţile oamenilor.

Valentin Voicilă: Cu toate că cei de la Bucureşti ne-au acuzat că suntem borfaşi şi iredentişti, noi am scandat din străfundurile fiinţei noastre: Trăiască, trăiască, să trăiască Moldova, Ardealul şi Țara Românească! Acesta a fost un urlet din străfunduri, prin care am arătat că suntem români şi vrem să păstrăm unitatea în stradă şi în ţară. La un moment dat am rămas fără voce.  Lângă mine stătea un om căruia îi şopteam la ureche ce să transmită mai departe mulţimii. O dorinţă reală venită din rădăcina mea a fost ca oamenii să se aşeze în genunchi. Rugăciune pe piatră, cu armata ṣi tancurile în spate nu ştiu când a mai fost şi când va mai fi în Arad. A existat progresie în închinare şi în nevoia de preoţi. La Timişoara grupul a fost mai puternic, mai diversificat. La Arad această responsabilitate a căzut pe umerii mei. Eu a trebuit să colaborez cu maiştrii militari şi să îmi asum toate deciziile. Sunt oameni care cred că Revoluţia din Arad a fost o înscenare, că a avut o regie. Pentru mine Revoluţia a fost o viaţă crudă, în care mi-am adus aminte de băieţii mei din Brăila, mi-am amintit că am purtat haina militară şi că există un Dumnezeu, care te ascultă dacă te rogi. Raportat la populaţia de 210.000 de locuitori ai Aradului, am avut cel mai mic număr de morţi.

A. B.: Credeţi că Revoluţia din Decembrie a adus în ţara noastră schimbările dorite de cei care şi-au riscat viaţa, ieşind în stradă?

Valentin Voicilă: Cine crede că după Revoluţie au plecat comuniştii şi că e mai bine se înşeală, pentru că omul e acelaşi. Numai Dumnezeu este drumul adevărat. Singura salvare pentru România ar fi ca această ţară să nască un partid creştin-democrat format din oameni cu adevărat creştini. Avem duşmani foarte puternici şi numai  oamenii cu frică de Dumnezeu ne-ar putea ajuta.

A. B.: V-aţi definit ca rod al întâlnirilor cu artişti de excepţie precum Amza Pellea, Florin Piersic, Ṣtefan Iordache şi alţi oameni de cultură, care v-au stimulat dorinţa de a vă îmbogăţi spectatorii şi semenii.

Valentin Voicilă: A fost binecuvântarea lui Dumnezeu pentru onoarea de a întâlni nişte uriaşi ai poporului român. Florin Piersic m-a călăuzit în formarea şi structurarea repertoriului din 1977 şi a avut un rol esenţial în viaţa mea. Florin Piersic este un bun psiholog şi un om de o generozitate rară. Dacă nu era Florin, nu cred că intram la teatru. Citindu-mă, mi-a dăruit ceea ce universul meu interior avea nevoie. Amza Pellea ne învăţa plângând când era cazul. Îi curgeau lacrimile şiroaie, pentru că iubea teatrul, iubea personajul, scaunul pe care stătea ca dascăl. Toată construcţia lui a fost plină de dragoste, de dăruire. Ṣtefan Iordache era ca oţelul, ca stânca, aproape nemuritor. Am fost surprins când am auzit că a murit, pentru că în gândul meu, el nu putea muri niciodată. Era un titan. L-aş compara cu Beethoven ca actor al scenei. Ṣtefan Iordache era tăcut,profund, dificil. Pe astfel de artişti trebuie să-i privim ca  pe noi înşine la superlativ.                  

  •  

Valentin Voicilă: Ioan Alexandru e de neuitat. Cu ochii lui albaştri, senini ca cerul şi cu dragostea lui puternică pentru Iisus Hristos şi cu dorinţa lui ca acest popor să se ridice. M-a marcat prin iubirea lui pentru noi prin Iisus Hristos, prin istoria noastră, prin Constantin Brâncoveanu, prin credinţa noastră creştină. Iubirea lui venea din adâncuri, din trecut. Când pe scenă vorbea despre Iisus Hristos, îşi scotea pantofii, rămânea în picioarele goale şi ne vorbea despre un pământ sfânt, în faţa Domnului şi o făcea fără a căuta spectaculosul. Din tot ce trăia el, se arăta curăţenia gândului. Limba română o aducea ca pe o hrană, ca pe o bogăţie a ceea ce el câştigase de-a lungul timpului. Stând alături de el, rugându-ne împreună, aveai impresia că eşti mai bogat, mai aproape de rădăcinile tale. Furtuna de stele care era Ioan Alexandru te făcea să te duci cu el. Poezia lui Ioan Alexandru e atât de adâncă şi se defineşte prin creştinismul lui autentic. Prin cei trei actori şi prin Ioan Alexandru, Dumnezeu mi-a vorbit despre poporul român.

A.B.: Ce strategie credeţi că trebuie să aibă creştinii pentru a contracara efectele răului?

Valentin Voicilă: Arma principală a creştinului este rugăciunea prin Domnul Iisus Hristos. Eu m-am rugat împotriva cutremurelor din Vrancea. Cred că noi putem opri cutremurele, războaiele, inundaţiile, ploile. Am avut experienţe nenumărate prin care am înţeles că, dacă vrem apă pentru pământ, trebuie să o cerem şi am făcut-o şi a plouat. Am fost într-o situaţie limită pe un lac la graniţa germană. Vaporul în care mă aflam era cuprins de furtună şi moartea era aproape. Cei care voiau să tragă acest vapor la ţărm nu reuşeau. N-am făcut decât să mă rog şi furtuna s-a oprit. Creştinii se pot ruga pentru schimbări climatice, pentru ca un sistem politic să fie schimbat, pentru ca un preşedinte să fie schimbat dacă e rău. Avem o putere nelimitată în Domnul. Atunci când noi îi cerem, Dumnezeu îi poate descoperi pe cei corupţi. Uriaşa putere a rugăciunii ne-a fost dată prin Duhul lui Dumnezeu. Nu folosim decât foarte rar această putere. Regretabil! Pentru a fi biruitori, trebuie să citim, să memorăm şi să trăim cuvântul lui Dumnezeu. Dacă ne vom apleca asupra învăţăturilor creştine, vom deveni de nebiruit. Altfel, suntem ca nisipurile mişcătoare. Numai cuvântul lui Dumnezeu ne dă putere să murim pentru ideile noastre. Mihai Viteazu, marele luptător pentru unirea românilor, a invocat numele lui Iisus Hristos şi a primit o putere extraordinară în lupta de la Călugăreni în 1595.

  • .: Mesajele pe care le-aţi transmis la Radio Vocea Evangheliei v-au vindecat de anumite dezamăgiri legate de perioada postdecembristă. Pe ce frecvenţe pot fi urmărite emisiunile pe care le realizaţi şi ce teme abordează acestea?

Valentin Voicilă: Din 1995 până în prezent, am lucrat pentru Radio Vocea Evangheliei, înregistrând 2900 de mesaje, dintre care 2150 poartă titlul Cu braţele deschise. Dăruite ascultătorilor din Bucureşti, Sibiu, Oradea, Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Hunedoara, Suceava, Constanţa, Moldova Nouă, mesajele pot fi urmărite şi pe frecvenţa FM. Autorul mesajelor este pastorul Charles Stanley.  Alte 750 de mesaje fac parte din cadrul Misiunii Strigătul de la miezul nopţii. Acestea anunţă revenirea Domnului Iisus Hristos şi comentează evenimentele politice globale actuale. Am recitat şi poezii creştine de Costache Ioanid, Traian Dorz, Petrică Dugulescu, Daniel Chiu şi de alţi poeţi creştini. Am colaborat cu un post de televiziune din Statele Unite ale Americii, realizând filmul Realităţi în scenă, care prezintă mărturiile unor oameni, printre care şi mărturia pastorului Richardt Wurmband. Aceste mărturii au fost puse în scenă, fiind interpretate de Marcel Iureş, Ion Besoiu, Luminiţa Gheorghiu, Catrinel Dumitrescu, Emil Hosu. Eu doar am prezentat aceste nume, vieţile şi experienţele lor. Acest film a fost difuzat şi pe postul naţional de televiziune. Nu avem realizări materiale şi politice mari, dar avem o mare realizare: cunoaşterea lui Dumnezeu prin mijloacele media, prin biserici, prin şcoală. E oare ceva mai important decât să auzi, să cunoşti, să înţelegi şi să fii luminat pe calea Celui care te-a creat? Dumnezeu a dăruit neamului românesc ce e mai important după Revoluţia sângeroasă.

A. B.: Spectacolele în care jucaţi şi cele regizate de dumneavoastră sunt o mână întinsă spectatorilor şi un transfer de energii superioare. Parteneriatele cu instituţiile şcolare în care Teatrul Clasic Ioan Slavici e implicat ajută la formarea verticală a tinerilor. Prin harul pe care îl au, slujitorii teatrului pot vindeca şi preveni boli ale sufletului şi ale trupului, dar pentru aceasta, bugetul alocat teatrelor ar trebui să crească. Credeţi că o societate mai educată îşi sporeşte şansele?

    

 

Valentin Voicilă: O societate mai educată reuşeşte să decripteze mesajele întunericului mai uşor. Un om care are cultură ştie să citească mai uşor şi viaţa, nu numai ziarul. El are soluţii, care pot fi soluţiile lui Eminescu, ale lui Caragiale. De exemplu ironia din operele lui Caragiale ne ajută să înţelegem ironia timpului în care trăim. Eu am făcut un pas către elevii de liceu prin spectacolele lectură, care i-au invitat pe elevi la teatru. Rolul actorului este să aleagă, să interpreteze cât mai profund şi mai atrăgător, dar pentru aceasta nu cred că e nevoie de mai mulţi bani, ci de mai multă dragoste. Un spectacol de teatru moral poate fi o hrană pentru sufletele noastre: ne face mai puternici şi mai dornici pentru a culege perle.

  1. .B.: Care dintre rolurile pe care le-aţi interpretat este cel mai aproape de sufletul dumneavoastră?

Valentin Voicilă: Mi-am iubit toate personajele din piesele de teatru şi din cele 9 filme în care am jucat. Rolul principal din filmul Undeva în Est a fost pentru mine la fel de important ca cele din Să mori rănit din dragoste de viaţă, Râdeţi ca în viaţă, Întunecare, Nisipul din urne şi Damen tangou.

  1. .B.: Cum ar trebui să arate portretul spiritual al celor pentru care aţi luptat în Decembrie 1989 şi luptaţi în continuare ca actor şi creştin implicat în transmiterea mesajului divin?

Valentin Voicilă: Portretul spiritual al celui pentru care am luptat are legătură cu mesajul poeziei Perspectivă, creaţie lirică inclusă în volumul meu, Arad. Poeme: „Vei locui într-o stea care a murit;/Te vei hrăni cu umbra cireşelor amare;/Vei respira aeru amurgului însângerat;/Pentru că nu ai luminat/Rănile Lui”. Eu am încercat prin tot ceea ce am făcut să aduc lumină şi să luminez rănile lui Iisus Hristos, pentru că vine eternitatea şi fiecare dintre noi va merge acolo unde şi-a pregătit din timpul vieţii. Portretul spiritual al celor care vin după noi are legătură cu tot ceea ce am construit noi în ei. Eu recit poezia creştină şi vreau ca această poezie să genereze o creştere a universului lor interior. Datoria noastră e să purtăm responsabilitatea pentru cei care vin după noi. Cei care primesc poezia creştină vor fi ceea ce eu am visat în stradă şi la Radio Vocea Evangheliei.

A. B.: Aveţi o dorinţă arzătoare anume?

Valentin Voicilă: Aş vrea recunoaştere în dragoste pentru cei care au rupt lanţurile în Decembrie 1989. Dumnezeu e cel care a folosit oamenii , chemându-i pe nume. Acei oameni intră în istoria lumii, stând pe stâncă. Luptătorii pentru libertate, pentru creştinism din România nu sunt mai prejos de cei din lumea occidentală. Revoluţia română a adus rugăciunea în stradă, a adus numele lui Dumnezeu şi provocarea creştină în lumină. Aş dori ca românii să se întrebe „unde sunt bărbaţii şi femeile din vremea de acum care stau atât de aproape de Domnul Iisus încât îi cunosc dorul inimii? Unde sunt bărbaţii care vor risca totul, aducându-i Mântuitorului o gură de apă proaspătă de pe un câmp de misiune nevoiaşă? Cei care fac acest lucru, vor fi negresit înregistraţi printre vitejii săi.” (William Mac Donald – Comentariul biblic al credinciosului ).

A. B. : Vă mulţumesc pentru că ne demonstraţi mereu că viaţa poate fi un spectacol superior!

Prof. Adriana Bulc

 

Scrie un comentariu

trimite