Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

PSD termină evaluarea programului de guvernare. Soarta miniştrilor, în mâna lui Dragnea

Soarta Guvernului Grindeanu s-ar putea decide astăzi. Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat că, în această seară, va fi gata raportul de evaluare a programului de guvernare.

PSD termină evaluarea programului de guvernare. Soarta miniştrilor, în mâna lui Dragnea
Comentează 0

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că speră ca raportul privind evaluarea programului de guvernare să fie gata duminică, iar săptămâna viitoare să fie convocat Comitetul Executiv Național al partidului.

"Duminică seara, sper ca raportul de evaluare să fie gata. Este un raport amplu, nu este evaluarea miniștrilor, este evaluarea programului de guvernare, care este, de fapt, obiectivul acestei evaluări. Luni, marți, miercuri vom discuta probabil și cu miniștrii și cu prim-ministrul și la finalul discuțiilor vom prezenta o decizie în Comitetul Executiv Național, care nu știu exact când va fi", a afirmat Dragnea, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că, după ce va fi gata raportul de evaluare guvernamentală, ar trebui să aibă o discuție și cu președintele Klaus Iohannis pe această temă.

"După raportul de evaluare guvernamentală cred că trebuie să fie o discuție și cu președintele, indiferent ce decizie vom dori să luăm. E bine ca președintele să fie informat privind stadiul implementării programului de guvernare, că vorbim de România", a menționat el.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite