Vremea Romania, Arad 18°C

Stiri Arad

PSD blochează pasejele de 6 ani și Stadionul UTA de 6 luni!

Așa cum deja ne-am obișnuit oportunuștii de la PSD Arad s-au lipit și de protestul pe care suporterii echipei UTA l-au făcut, pentru că lucrările la stadionul Francisc Neumann au șase luni de întârziere. Firma Tehnodomus, cea care se ocupă de lucrări a adus lămuriri în acest sens printr-un comunicat de presă.

PSD blochează pasejele de 6 ani și Stadionul UTA de 6 luni!
Comentează 0

De ce acești PSD-iști arădeni nu sunt în stare să aducă de la Compania Națională de Investiții cei 2,5 milioane de euro promiși? De ce de mai bine de 6 ani nu sunt în stare să finalizeze pasajele de pe centura Aradului? La fel ca și la stadion, la aceste pasaje tot firma Tehnodomus lucrează.

Dacă tot s-au lipit social-democrații de acest protest, de ce nu i-a invitat pe protestatari să inaugureze pasajele, că promisiunile de finalizare au fost făcute de nu știm câte ori, de toți miniștrii PSD-iști care s-au perindat prin guvernele pe care le-au avut.

Așteptăm ca după aceste proteste, PSD-iștii arădeni să aducă cât mai repede banii de la CNI și să încerce să facă diferența dintre șase luni de întârziere și șase ani de îmtârziere.

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite

Inchide