Vremea Romania, Arad 24°C

Stiri Arad

Proiectului ”Leaders!”, implementat de Asociaţia Oghma a ajuns la ultima etapă

Proiectului ”Leaders!”, implementat de Asociaţia Oghma a ajuns la ultima etapă
Comentează 0

Ultimul grup de participanți a ajuns în România în data de 2 septembrie 2015, fiind cazați la Parcul Natural Lunca Mureșului, unde își vor desfășura o parte  din activități. În urma activității de cunoaștere și consolidare a grupului, participanți din România, Turcia și Slovacia vor desfășura activități de teatru și o serie de activități ecologice la Parcul Natural Lunca Mureșului, iar spre final vizite educative la instituțiile de artă și cultură din Arad. Pe parcursul celor 12 zile de implementare a proiectului se vor desfășura o serie de jocuri specifice programului ERASMUS + cum ar fi: Energizer, „Catch it!”, Frisbee, Abigaile, Picnic pe pătură, „Terenul minat”, Debriefing Arad City Game,  Treasure Hunt/ Arad City Game, etc. În prima perioadă a stagiului se va prezenta programul ERASMUS +, însemnătatea acestuia pentru tineri, precum și importanța pe termen lung a certificatului Youthpass în Uniunea Europeană.

Proiectul este finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație reflectă numai punctul de vedere al autorului, Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informațiilor pe care le conține.

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite