Vremea Romania, Arad 19°C

Stiri Arad

PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele zile

PROGNOZA METEO. Vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice se vor menţine uşor peste cele obişnuite în cele mai multe regiuni. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea, când vor fi şi condiţii de ceaţă.
 

PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele zile
Comentează 0

PROGNOZA METEO. JOI

Vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice se vor menţine uşor peste cele obişnuite în vest, în nord-vest şi în centru şi vor fi apropiate de cele normale pentru sfârşit de octombrie în celelalte zone. Cerul va fi variabil, cu înnorări la început în regiunile sud-estice, apoi şi în cele sudice unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe sau burniţe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 grade in nordul Moldovei şi 18 grade in Maramures si Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă, iar spre sfârşitul intervalului izolat se va produce brumă, în special în zonele depresionare din nord şi din centru.

VREMEA în Bucuresti:

Valorile de temperatură vor fi apropiate de cele obişnuite pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea, când vor fi şi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 13...14 grade.

PROGNOZA METEO. VINERI

Deşi valorile termice vor fi în scădere uşoară în majoritatea regiunilor, vremea va fi apropiată de mediile climatologice ale perioadei în vestul, nord-vestul şi centrul ţării. Cerul va avea unele înnorări, mai ales în cursul zilei, în regiunile sudice, unde cu totul izolat vor fi posibil ploi slabe sau burniţe, iar în celelalte zone va fi variabil la senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în zona litoralului şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 grade in nordul Moldovei şi 17 grade in Maramures, posibil si in Dealurile de Vest. Pe spaţii mici, în zonele joase de relief, se va semnala ceaţă.

VREMEA în Bucuresti:

Valorile termice vor fi în scădere uşoară faţă de intervalul precedent şi se vor situa sub cele normale ale perioadei, urmând a se înregistra o maximă în jurul valorii de 11 grade. Cerul va avea înnorări îndeosebi în prima parte a zilei, apoi treptat se va degaja, iar vântul va sufla slab până la moderat.

PROGNOZA METEO. SAMBATA

Valorile termice diurne vor continua să caracterizeze o vreme normală din punct de vedere termic pentru această dată din an în regiunile intracarpatice şi chiar caldă în nord-vest, dar în restul teritoriului acestea se vor situa sub cele obişnuite în ultima zi de octombrie, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 8...9 grade in estul Transilvaniei si Delta Dunarii şi 17 grade in Maramures. Noaptea va fi rece în toate zonele cu minime preponderent negative, cuprinse între -10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 7...8 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi mai mult senin, exceptând extremitatea sudică şi de sud-est, unde vor fi înnorări temporare. Vântul va avea intensificări locale ziua în jumătatea sudică a ţării, precum şi în zona montană, apoi va slăbi în intensitate. Local se va forma brumă şi pe arii restrânse, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă.

VREMEA în Bucuresti

:Valorile termice vor continua să caracterizeze o vreme uşor mai rece decât în mod normal pentru sfârşitul lunii octombrie. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va avea unele intensificări ziua. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade.

Sursa: rtv.net

 

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite

Inchide