Vremea Romania, Arad 21°C

Stiri Arad

Picturile arădencei Rosa Iolanda, într-un vernisaj la Cluj

Un mare cunoscător de artă clujean, Alin Samochis, a văzut picturile arădencei Rosa Iolanda, a fost fermecat de ele și a decis să le includă în vernisajul organizat de el în Cluj, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare.

Picturile arădencei Rosa Iolanda, într-un vernisaj la Cluj
Comentează 0

Rosa Iolanda (1926-2007) artist plastic, s-a născut în Arad la 14.02.1926 într-o familie italiană și maghiară de sculptori, ea fiind una dintre artistele respectate din Arad începând cu anii 60.

"Și-a descoperit talentul și pasiunea pentru arta plastică de la o vârstă fragedă și a urmat cursurile de artă plastică ale Casei de Cultură din Arad.

Deși profesia pe care o practica a fost contabilitatea, Joli, cum i se adresau cunoscuții, și-a dedicat viața celor două mari pasiuni ale ei, arta și călătoria. Viața în perioada comunistă nu i-a fost ușoară, dar în ciuda faptului că nu se prea putea călători, a reușit să străbată drumuri începând cu Meteorele grecești, până la Basel, Munchen și pitorescul oraș spaniol Aveiro.

Tovarăși de drum i-au fost pânzele, vopselele și pensulele, iar când se întorcea în țară, oamenii aveau ocazia să vadă lumea prin ochii ei ca mai apoi să își dorească cu ardoare să ajungă în locurile de vis reprezentate în tablouri.

Deși a văzut Europa, Joli a avut mereu o fascinație aparte pentru Transilvania și locuitorii ei diverși. Își lua rucsacul în spinare și dispărea zile întregi fără urmă, ca mai apoi să se întoarcă cu zeci de tablouri reprezentând oameni, locuri, tradiții de la zona săsească, în secuime, în Maramureș și Apuseni.

Iubea localnicii, iubea porturile populare diverse, iubea munții, iar acest lucru a ajutat-o la o reprezentare cât mai profundă a locurilor." ne-a povestit nepoata ei, deținătoarea tablourilor expuse.

De-a lungul vieții, Joli a organizat expoziții și prin România, în mod repetat în Arad, dar și în Germania de două ori.

Deși sunt 10 ani de când nu mai este printre noi, lucrările îi sunt încă apreciate atât de prieteni, familie, cât și de iubitorii de artă, drept urmare organizatorii expoziției plănuiesc un nou vernisaj, dedicat exclusiv artistei arădence.

Nepoata Iolandei, dorește să le mulțumească lui Alin Samochis și Agnes Molnar care au făcut posibilă prezența lucrărilor la Cluj.

Galerie foto (14)

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite

Inchide